Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama îşi măreşte avansul faţă de McCain

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 octombrie 2008 ·

Un nou sondaj naţional arată că Barack Obama l-a depăşit cu opt procente pe John McCain în cursa pentru Casa Albă, anunţă CNN. Sursa: Reuters

Sondajul, dat publicităţii ieri, a fost realizat de CNN în colaborare cu Opinion Research Corporation. Conform lui, criza financiară din SUA şi scăderea încrederii americanilor în Preşedintele Bush şi în colega de campanie a lui McCain, Sarah Palin, au contribuit la creşterea în sondaje a lui Obama.

Dintre cei care au spus că se vor duce la vot, 53% au declarat că îl susţin pe Barack Obama, în timp ce 45% au spus că vor vota cu John McCain.

Avantajul de opt puncte pe care l-a obţinut Obama este dublu faţă de cel de patru puncte pe care democratul îl avea în ultimul sondaj CNN/Opinion Research Corporation, realizat la mijlocul lui septembrie.

Preşedintele Bush ar putea fi motivul pentru care Obama ia avans: doar 24% dintre cei intervievaţi mai sunt de acord cu modul în care Bush conduce ţara.

Conform lui Keating Holland, Director de Sondaje CNN, Bush stă acum în sondaje la fel de prost precum Richard Nixon în 1974, exact înainte de a demisiona. De asemenea, Bush nu are decât două puncte în plus faţă de Harry Truman, care în februarie 1952 a înregistrat cea mai proastă plasare în sondaje a unui preşedinte al SUA din istorie, numai 22% dintre americani fiind de acord cu politica sa.

68% dintre americani au încredere în abilitatea lui Obama de a gestiona criza financiară, în timp ce numai 50% au încredere în McCain.

Pe de altă parte, 40% au o părere nefavorabilă despre Palin, deşi în august, atunci când McCain i-a surprins pe americani alegând-o pe guvernatoarea din Alaska drept candidată la vicepreşedinţie, doar 21% dintre americani aveau o părere nefavoraliblă despre Palin.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-5 octombrie, pe un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 29 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 39 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 53 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°