Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Părinţii olteni nu îşi pot desemna observatori la BAC. Află aici de ce!

Publicat in Adevarul, marți 24 mai 2011 ·

În judeţ, nu există nicio asociaţie de părinţi cu personalitate juridică, motiv pentru care niciun părinte nu poate asista la BAC.

Deşi, potrivit metodologiei de organizare a BAC-ului din acest an, părinţii îşi pot desemna observatori la examen, cei din Olt nu pot asista pentru că în judeţ nu există nicio asociaţie de părinţi cu personalitate juridică. Ministerul Educaţiei a invitat asociaţiile de părinţi constituite conform legii să adreseze Comisiei judeţene de bacalaureat, o solicitare scrisă, oficială până la 1 iunie. „Având în vedere că la noi în judeţ nu este nicio asociaţie de părinţi statutară, nu a fost depusă până acum nicio cerere“, a spus Gabriela Constantinescu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt. Preşedintele Comitetului Reprezentativ al Părinţilor din judeţul Olt spune că au existat persoane care şi-au manifestat interesul de a participa la BAC în calitate de observatori, însă acesta condamnă condiţiile impuse.

„Oamenii sunt interesaţi“

„Mi se pare o idee bună pentru că pentru prima dată avem acces în sălile de examen cu statutul de obseervatori. Este normal ca părintele să asiste la bacalaureat, să vadă dacă lucrurile se desfăşoară corect, dar s-a făcut în aşa fel încât să nu poată participa nimeni pentru că nicio asociaţie de părinţi de la noi din judeţ nu are personalitate juridică. Oamenii sunt interesaţi şi ar vrea să participe dar condiţionările sunt de vină şi nu-i lasă să asiste“, a spus Gheorghe Floricică. Nici Comitetul Părinţilor nu este constituit conform legii. „Pentru a dobândi personalitate juridică, în primul rând ai nevoie de un sediu, iar eu am depus o cerere în acest sens la ISJ Olt, dar nu am primit niciun răspuns“, precizează Floricică.

INFO BOX

Calendarul examenului de BAC

Ieri a început înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen, urmând ca între 6 şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 53 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 59 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°