Colegiul Medicilor Bucuresti s-a autosesizat la trei luni de la moartea pe masa de operatie a unui pacient operat timp de 10 ore pe cord la Institutul de Boli CardiovasculareC.C. Iliescu. Comisia de disciplina a Colegiului analizeaza daca moartea barbatului a intervenit pe fondul vreunei culpe medicale. În raportul medico-legal se arata ca moartea pacientului a fost violenta si s-a datorat unui soc hemoragic si chirurgical. In document mai scrie ca operatia a fost corect indicata, dar condusa si executata in mod necorespunzator, potrivit Realitatea Tv.
Cei doi medici care au operat sunt suspectati ca au efectuat operatia prea lent, in 10 ore, in loc de trei. Medicii legisti au constatat mai multe leziuni, printre care sfasierea aortei si ruperea venei pulmonare drepte superioare.
Directorul spitalului, C. Macarie, a declarat, pentru Realitatea Tv, ca cei doi medici care l-au operat in urma cu 3 luni pe barbatul de 73 de ani care a murit in urma operatiei "au cel mai mare grad de mortalitate din spital, iar costurile de ingrijire practicate de cei doi sunt, de asemenea, cele mai ridicate".
Cei doi medici suspectati de malpraxis, Alexandru Cornea si Bogdan Rotareasa, sustin, insa, ca ceea ce li se intampla este rezultatul conflictului dintre ei si conducerea spitalului. Bogdan Rotareasa a declarat, la Realitatea Tv, ca "Taierea aortei a fost necesara pentru a rezolva leziunea pentru care s-a operat pacientul iar sfasierea ventricului stang este un tip chirurgical prin care se introduce un dispozitiv. Toti acesti tipi operatori sunt descrisi in carti si se practica. Operatia a durat asa mult datorita unei complicatii pulmonare, care a fost intr-adevar neasteptata. Eu am cerut ajutorul celor doi sefi ai mei, care nu au venit. Unul dintre ei opera la doar doua sali distanta".
Erorile din sistemul sanitar romanesc, poveste