Iuri Lujkov, influentul primar al Moscovei, aflat în centrul unui scandal care animă societatea rusă la un an şi jumătate distanţă de prezidenţiale, dezvăluie culisele luptei pentru putere.
Lujkov, personalitate influentă şi controver-sată a scenei politice ruse, primar al Moscovei de 18 ani, este în conflict deschis cu Kremlinul. Vizat de o campanie mediatică organizată, potrivit analiştilor ruşi, de Kremlin, Iuri Lujkov îşi petrece vacanţa în Austria, alimentând speculaţiile privind eventuala sa demisie. În timp ce presa îl acuză că a construit un imperiu imobi-liar la Moscova împreună cu so-ţia sa, Elena Baturina, atotputer-ni-cul politician în vârstă de 73 de ani este decis să nu cedeze presiunilor.
Lupta dintre cele două clanuri ale puterii ruse, pro-Putin şi pro-Medvedev, a fost până acum destul de discretă, dar faptul că a fost atacat deschis unul dintre „grei" schimbă coordonatele. La începutul lunii, Lujkov a fost criticat deschis de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care i-a propus să se alăture opoziţiei. Primarul a respins toate acuzaţiile de corupţie sau implicare în afacerile nevestei. A urmat o serie de acuzaţii în presă. Pe 10 septembrie, canalul NTV, care aparţine gigantului gazier Gazprom, a difuzat o emisiune în care primarul şi soţia sa sunt acuzaţi că au pus stăpânire pe oraş. Intitulată „afacerea şepcii", referire la obiectul vestimentar preferat de Lujkov, emisiunea a făcut dezvăluiri despre cei doi soţi. Despre enorma lor dacha cu dependinţe (grajduri, casă de oaspeţi, lac pentru peşte), despre capacitatea Elenei Baturina de a pune mâna pe imobilele cele mai râvnite din capitală, despre corupţia care domneşte la primărie, unde doi adjuncţi au fost inculpaţi, despre relaţii cu medii dubioase. După NTV, alte canale controlate de putere au emis ace-laşi gen de acuzaţii, aluziile la rela-ţii cu mafia devenind tot mai dese.
Ana