Simbolismul crucii

de René Guénon, Ed. Herald, 2012

Preocupat de restaurarea şi înţelegerea marii Tradiţii primordiale, din care derivă toate celelalte tradiţii cunoscute, animate de simboluri şi doctrine metafizice, azi inaccesibile, René Guénon este „arheologul“ iniţiat al unei adevărate ştiinţe a simbolurilor, în căutarea acelei sinteze care „consideră lucrurile în însăşi unitatea principiului lor“. Împotriva sincretismului caracteristic epocii noastre („sincretismul constă în a asambla din exterior lucruri mai mult sau mai puţin disparate“), Guénon pune la bătaie o hermeneutică axată pe multiplicitatea manifestărilor unităţii, care echivalează cu descoperirea conştiinţei unui adevăr principal care transpare în aceste variate manifestări. Pentru a vedea corect aceste manifestări şi pentru a le citi în spiritul lor, e nevoie de metodologia unei adevărate „ştiinţă sacre“, între timp pierdută, dar posibil a fi regăsită prin apelul corect la sursele iniţiale ale cunoaşterii umane. Mai multe „limbi“ (idiomuri culturale), crede Guénon, pot fi folosite pentru a traduce acest tezaur vechi, variat în forme şi limbaje, dar vorbind cu un singur înţeles celor care ştiu să citească esenţa lor. „Simbolismul crucii“ pune în evidenţă tot acest uriaş efort hermeneutic al lui Guénon de a lega membrele risipite într-un tot organic, unde legea corespondenţelor este vitală pentru înţelegerea „pluralităţii sensurilor ascunse în orice simbol“. Crucea este un astfel de simbol, însă unul cu o bogată „istorie“ în timp, în orice caz mult mai veche decât o cunoaştem noi în simbolistica creştină. Pentru Guénon, creştinismul pare să fi pierdut ceva din caracterul simbolic al crucii şi nu o mai priveşte decât într-un anume sens istoric. Care ar fi eroarea, în opinia sa? Uitarea caracterului simbolic, din care derivă cel istoric şi care nu poate fi înţeles corect decât în st