Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: PORTRET/ Flavius Istrate s-a reinventat prin acţiuni de voluntariat

Publicat in Adevarul, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Implicându-se în proiecte, alături de alţi tineri, a reuşit să se redescopere şi să găsească adevăratul sens al prieteniei.

Până să prindă gustul voluntariatului, recunoaşte că era un adolescent „rătăcit“, pentru care nu era neapărat o problemă dacă avea absenţe sau trecea cu vederea lucruri precum lectura. „Mă gândesc uneori că, dacă n-aş fi cunoscut-o pe Irina Gruia, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, şi nu m-ar fi cooptat în proiectele ei, n-aş fi avut o poveste de spus. Am învăţat alături de ea şi de ceilalţi voluntari că prieteni îţi sunt cei care te îmbogăţesc sufleteşte şi spiritual, nu cei care se supără că nu ieşi prea des cu ei în oraş“, spune Flavius.

„Am învăţat să cer mai mult de la mine“

Primul proiect i-a deschis ochii în privinţa tradiţiilor, de aici, din lumea în care trăieşte, şi din alte ţări ale Europei, precum Turcia, Letonia, Franţa. Schimbul cultural a fost cel dintâi pas făcut pe calea schimbării percepţiei asupra manierei în care poate fi consumat timpul liber. Ca să afle mai multe, a reînceput să apeleze mai des la cărţi, să se întoarcă la lectură. Descoperea o lume nouă şi îşi exersa limba engleză. „Erau seri tradiţionale, cu muzică, dansuri, mâncare specifică fiecăruia şi discuţiile nostre despre cum e la noi, cum e la ei, care sunt diferenţele, asemănările. Ei ne întrebau de Dracula, de Casa Poporului, noi îi cuceream cu sarmalele“, mărturiseşte liceanul. De atunci a mai luat parte la trei proiecte, unul fiind Netscape, despre dependenţa de internet, iar altul „Sexualitate în context cultural“. În Bulgaria a ajuns pentru o acţiune de ecologizare. „Am învăţat să mă descurc singur, să ascult când cineva are ceva de spus şi să cer mai mult de la mine şi de la cei din jur“, spune Flavius Istrate, cu gândul la momentul în care va urma Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi va porni apoi spre Frankfurt, unde vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 43 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 23 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°