Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa caută 20 de specialişti IT, salariile oferite ajung până la 35.000 de euro anual

Publicat in Romania Libera, luni 6 februarie 2012 · · ·

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează selecţie pentru ocuparea a 20 de posturi în Franţa, în domeniul informaticii, fiind căutaţi specialişti cu vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani, care au cunoştinţe bune de limbă franceză şi o experienţă de cel puţin patru ani, relatează Mediafax.

ANOFM organizează selecţie pentru ocuparea a 10 posturi dezvoltator WEB PHP şi 10 dezvoltatori Java, recrutarea urmând să fie făcută în conformitate cu prevederile Acordului Bilateral încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind schimbul de stagiari, semnat la Paris şi ratificat prin Legea nr. 192/2004.

Solicitanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 28-35 de ani, cunoştinţe bune şi foarte bune de limba franceză şi o experienţă profesională de patru - cinci ani.

ANOFM precizează că angajarea se face pe durată nedeterminată, cu o perioadă de proba de două luni, care poate fi prelungită cu încă două luni, iar salariul oferit este de 25.000 - 35.000 de euro brut pe an.

Timpul de lucru este de 39 de ore pe săptămână.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la email-ul dmm@anofm.ro, până în 15 februarie, solicitanţii declaraţi admişi după etapa de selecţie a CV-urilor, realizată de reprezentanţa Oficiului Francez Pentru Imigrare şi Integrare (OFII) şi ANOFM, vor participa la un interviu cu angajatorul sau cu un reprezentant al Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare (OFII).

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează selecţie pentru ocuparea a 20 de posturi în Franţa, în domeniul informaticii, fiind căutaţi specialişti cu vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani, care au cunoştinţe bune de limbă franceză şi o experienţă de cel puţin patru ani, relatează Mediafax.

ANOFM organizează selecţie pentru ocuparea a 10 posturi dezvoltator WEB PHP şi 10 dezvoltatori J

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 38 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°