Rolem Codlea – o firmă care produce borduri din furnir pentru maşini de lux – are 3.000 de salariaţi, dintre care jumătate sunt angajaţi temporar. Şantierul Naval Mangalia foloseşte 3.800 de salariaţi cu contract pe perioadă nedeterminată şi 2.000 de angajaţi ai diverselor firme subcontractoare, majoritatea angajaţi temporar. La Grup Auto Plastic din Piteşti sunt 700 de salariaţi dintre care jumătate „temporari”. Conform secretarului general BNS, Matei Brătianu, acestea sunt doar câteva exemple ale unei practici răspândite în special în firmele de lohn, indiferent dacă activează în domeniul confecţiilor sau în producţia de subansamble auto.

Liderul BNS spune că oamenii sunt aduşi cu autocarele din satele din preajma întreprinderilor, muncesc cel mult un an şi opt luni pe salarii de 200- 250 de euro, inclusiv orele suplimentare, şi apoi sunt înlocuiţi cu alţii. Asta pentru că legislaţia prevede că un contract pe perioadă determinată nu poate fi încheiat decât pentru cel mult 6 luni şi nu poate fi reînnoit decât de trei ori. „Temporarii lucrează în condiţii grele, cel mai adesea încărcat de noxe, dar firmele nu înregistrează nici un caz de îmbolnăvire profesională pentru că boala începe să se manifeste după ce pleacă de la firmă”, spune Brătianu. Soluţia „temporarilor” este ca urmare a căutării de către patroni a unui mod de a ocoli prevederile Codului Muncii care fac concedierea dificilă.

„Dacă cer un salariu mai mare sau mârâie împotriva orelor suplimentare nu li se mai înnoiesc contractele. Mi s-a spus că, dacă patronii care au asemenea practici ar fi obligaţi să renunţe la ele, şi-ar muta investiţiile în ţări mai sărace, iar românii ar trebui să emigreze. Eu cred că este mai bine pentru orice român să ajungă căpşunar în Spania pe 800 de euro, decât sclav pe plantaţii în România pe 250 de euro. Probabil că firmele respective oricum vor pleca, dacă dor