Mesajul a fost trimis. Multumesc!

35 de salariaţi ai Poştei din Sălaj vor fi disponibilizaţi

Publicat in Salajeanul, vineri 19 iulie 2013 ·

Peste 3500 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi până la toamnă, a anunţat instituţia într-un comunicat. Din Sălaj vor rămâne fără loc de muncă 35 de salariaţi ai poştei, potrivit liderului de sindicat Călin Balog.

Un număr de 3650 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din cadrul companiei Poşta Română începând cu luna septembrie, pe baza unor criterii stabilite de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România şi construite în funcţie de evaluarea competenţei profesionale, abaterilor disciplinare şi a opţiunii individuale, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română. Liderul de sindicat al poştei din Sălaj, Călin Balog, ne-a declarat ieri că 35 de salariaţi ai insituţiei din Sălaj au ales să plece de bună voie cu condiţia să beneficieze de salarii compensatorii. Potrivit sursei citate, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională avut loc o întâlnire de lucru privind procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române, disponibilizările colective şi măsurile pentru eficientizarea activităţii companiei. La discuţii au participat preşedintele Consiliului de Administraţie CNPR, conducerea executivă a Poştei Române, reprezentanţi ai MSI şi conducerea Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. „A fost analizat graficul de aplicare a procesului de disponibilizare colectivă derulat în conformitate cu acordul încheiat între conducerea executivă a Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Procesul de restructurare şi modernizare a Poştei Române are ca obiectiv pe termen scurt restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013. Începând cu luna septembrie 2013, din cadrul Poştei Române vor fi di

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 26 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 34 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 38 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°