Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, pe care o semnalase în martie ca prioritate legislativă în domeniul juridic, printr-o scrisoare transmisă preşedinţilor Camerelor Parlamentului, potrivit Mediafax.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 31 mai a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995", a informat Administraţia Prezidenţială.
Senatul adoptase, pe 10 aprilie, cu amendamente, modificarea Legii notarilor publici, care prevede că, începând din 2014, examenul pentru dobândirea calităţii de notar public stagiar se va desfăşura exclusiv prin intermediul Institutului Notarial Român.
Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege propus de Guvern prevede o reglementare mai riguroasă a competenţei materiale şi teritoriale, sistematizarea legislaţiei în domeniu, prin delimitarea mai clară a actelor ce pot fi îndeplinite de notarul public.
Proiectul prevede, printre altele, eliminarea condiţiei cetăţeniei române pentru accesul în profesie, atribuit, potrivit propunerii de reglemenatre, persoanelor care au cetăţenie română, cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene, aparţinând Spaţiului Economic European ori sunt cetăţeni ai Confederaţiei Elveţiene.
Preşedintele Traian Băsescu trimisese, la sfârşitul lunii martie, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, în care le adresa "rugămintea" adoptării "cât mai urgent posibil" a unui pachet de şase legi privind domeniul juridic, printre acestea numărându-se şi proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
Celelalte cinci acte legislative indicate de preşedintele Băsescu erau proiectul de Lege pentru punerea în ap