Se spune ca un rege, cheltuindu-si intreaga avere, si-a facut o armata si toata viata a vrut sa cucereasca imperiul vecin. In acelasi timp, imperiul vecin isi alcatuia propria armata si se pregatea de plecare. E o poveste trista, din care, pana la urma, n-a castigat nimeni. Ciudat este ca regele n-a putut sa iasa din oras; n-a stiut pe unde. N-a gasit iesirea, asa cum adversarul n-a gasit intrarea. Frumos este textul pe care ni l-a lasat Jorge Luis Borges. La fel de frumos cum eu nu-mi mai gasesc iesirea dintr-un oras pe care niciodata n-am vrut sa-l cuceresc, dar care m-a cucerit, de la sine. Ar trebui sa refac traseele cunoscute ale caii spirituale care urca Copoul si care urca pe Copou catre noi. Ar trebui, inca o data, sa ma bucur de orasul care mi-a dat viata si care, intr-un fel sau altul, m-a consacrat. Ar trebui, si totusi, parte din imperiul care-mi apartine nu exista. Nu sunt un delator al celui mai frumos oras romanesc, dar nici nu vreau sa fiu omul care sa consacre decaderea si ruptura osaturala a unei urbe care-si canta cu concupiscenta osanalele si moartea. Cred ca, daca ar mai fi fost in "Pozitia astrilor", Dan Laurentiu ne-ar fi spus acelasi lucru; si faptul ca, ieri, undeva mai aproape de noi, dar mai departe de Iasi, pe la Podul Iloaiei, o biblioteca a primit numele sau, nu este o intamplare si trebuie le multumim celor care au avut acest gand.
Sa fi fost mentor spiritual al acestui oras, as fi dat numele lui Dan Laurentiu mai multor locuri, strazi si chiar lacase. Omul care si-a permis iesirea catre acest "Doamne, cat albastru ai cheltuit, ca sa nu te vedem" si care a avut propria parere despre pozitia astrilor, ar fi meritat, fara doar si poate, o asemenea onoare.
Iesirea din cetate a fost un fapt istoric, la care au participat multi regi, si pe masura. Filozof din formatie, Dan Laurentiu a stiut sa iasa dintre ziduri si sa scri