Daca toata lumea il cunoaste si il recunoaste pe pictorul Val Gheorghiu, putini au rabdarea sau curiozitatea de a-l descoperi pe prozatorul cu acelasi nume, desi, din 1972, anul aparitiei primului volum de proze scurte (Arlechin in iarba), autorul a bifat nu mai putin de opt volume.
Nu e vorba ca pictorul ii saboteaza pe prozator si pe eseist, mai ales ca cele trei ipostaze trebuie luate impreuna si nu altfel; doar ca, spirit ludic, bonom, uneori chiar adolescentin (desi dictionarul pare pus pe glume nu doar când il plaseaza intre Gheorghiu-Dej si Miluta Gheorghiu, ci si când ne indica vârsta: 75 de ani, impliniti anul trecut), artistul insusi prefera sa se amuze pe seama statutului sau: mereu a fost considerat, spune el intr-un interviu, "cel mai pictor dintre prozatori si cel mai prozator dintre pictori". De fapt, dupa cum se va vedea, e vorba de fatete ale aceleiasi medalii. Revin, asadar: daca printre pictorii ieseni (si nu numai) este mereu asezat in vârful ierarhiei, literatii il privesc cu o suspiciune care aduce, uneori, a simpatie. Nu mi-ar fi ciuda, dar in târgul de pe Bahlui capul de afis al prozei l-au tinut, decenii bune, scriitori precum Corneliu Stefanache, Grigore Ilisei, Stelian Baboi ori Ion Taranu; pe lânga acestia, mai ales, locul prozatorului Val Gheorghiu chiar trebuie renegociat. Cât despre cei tineri, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu sau Dan Lungu, inca necopti dupa mine sau macar aflati la vârsta la care cartile importante sunt de asteptat, si ei ar avea ce invata din virtuozitatea pe spatii restrânse in care autorul Madonei cu gâtul lung exceleaza cum putinora le reuseste.
Aparut cu putin timp in urma, volumul Omul din gard* reprezinta o exigenta selectie din proza autorului, care ar avea ambitia de a surprinde, dupa declaratiile din preambul, "inefabilul - nu lipsit de patina unui romantism cumva desuet si