Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerea

Publicat in Romania Literara, vineri 8 iunie 2012 ·

Marius Chivu, Vântureasa de plastic,

Timişoara, Editura Brumar, 2012

Marius Chivu este cunoscut în primul rând în calitate de critic literar, jurnalist cultural, publicist, în orice caz, s-a afirmat, din 2000 încoace, mai ales în această ipostază. Şi totuşi, este alegerea lui să debuteze editorial cu o carte de poezie. Este adevărat, tot în acest an a debutat şi în calitate de prozator, cu un jurnal de călătorie mai neobişnuit, Trei săptămâni în Himalaya. Ceea ce înseamnă că interesul profund se îndreaptă nu spre comentariul critic, ci spre creaţia propriu-zisă. Şi aici ar trebui spus că tipul de poezie practicat de Marius Chivu în Vântureasa de plastic şi jurnalul său de călătorie au ceva în comun: sunt forme de explorare a sinelui, de cunoaştere şi de autorevelare, mai mult sau mai puţin conştiente. Poezia sa nu este un produs al imaginaţiei, nu e joc, nu mizează pe formă (deşi pare destul de lucrată stilistic). Este un fel de autobiografie sau de jurnal, jurnalul unei coborâri (în infern, în sine?) aşa cum Trei săptămâni în Himalaya este jurnalul unei ascensiuni. Ceea ce nu înseamnă că am găsit „cheia” acestor cărţi, ci doar o poartă de acces.

Vântureasa de plastic – o carte amânată, pentru că a fost scrisă acum şase ani, odată cu nenorocirea din viaţa reală pe care o descrie, şi anume boala mamei, operaţia la cap şi regresia postoperatorie la stadiul de copil. Un copil care trebuie să re-înveţe gesturile cotidiene, paşii, cuvintele, oamenii apropiaţi. Mama devine o fetiţă neajutorată, iar fiul îi devine mamă, o îngrijeşte ca pe un nou-născut, o „învaţă” lucruri pe care mama de odinioară cu siguranţă l-a învăţat – o inversiune de roluri şi un fel de regresie temporală a fiului destul de stranie, pe care Freud sau Jung ar putea să o interpreteze în fel şi chip. Eu aş lega această infantilizare, feminizare şi totodată maturizare forţată

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 3 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°