Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrică de certificate de hadicapat la Sibiu. Fostul director din Primărie care avea certificat: "O să dau socoteală pentru asta"

Publicat in Gandul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Fostul preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu dr. Ioana Filip, medicii Lucia şi Sorin Iuga, fostul şef al Direcţiei Muncii Aurel Badiu, fostul director în cadrul Primăriei Tiberiu Ţânţ se numără printre persoanele care au obţinut fraudulos certificate de handicap.

Raportul Comisiei Superioare din cadrul Ministerului Muncii vorbeşte despre "personalităţi publice care au fost încadrate ca persoane cu handicap în mod fals, printre care fostul preşedinte al CEPAH (Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap) Sibiu, medici cu înaltă reputaţie profesională, consilieri ai Consiliului Judeţean, foşti directori din cadrul Primăriei Sibiu, fostul director general al Direcţiei Muncii, salariaţi ai DGASPC (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) Sibiu, inclusiv cu funcţii de conducere în cadrul acesteia", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, una dintre persoanele care au obţinut acest certificat în mod fraudulos este fostul preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sibiu, dr. Ioana Filip.

Dr. Ioana Filip a fost schimbată din funcţie, la finalul anului 2010, când, în urma unor sesizări, Consiliul Judeţean Sibiu a constatat că există numeroase probleme în activitatea Comisiei judeţene de stabilire a persoanelor cu handicap.

Întrebat cum a fost posibil ca preşedintele comisiei respective să aibă certificat de persoană cu handicap, având în vedere că era în atribuţiile sale să aprobe încadrarea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu, Beatrice Muntean, a declarat: "Dacă este persoană cu handicap nu înseamnă că nu poate munci".

Raportul face, de asemenea, referire la fostul director al SC Drumuri şi Prestări în Construcţii (DPC) din subordinea Primăriei Sibiu Tiberiu Ţânţ.

Întrebat de corespondentul MEDIAF

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 26 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 16 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 22 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°