Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie cu rezultat similar

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 aprilie 2008 ·

Echipa de futsal City’us Târgu-Mures, acum sub titulatura City’us II, a întâlnit în decurs de numai patru zile a doua oara formatia Moldocor Piatra Neamt în Sala Sporturilor din Târgu-Mures. Aceasta din urma întâlnire a contat pentru sferturile de finala ale Cupei României, si a fost câstigata de gazde cu scorul de 6-2, acelasi care s-a înregistrat si sâmbata, dar în cadrul play-offului campionatului.

Cu tot scorul similar, meciul s-a transat mult mult mai repede si mai usor decât prima partida. Începutul a fost un pic mai greu, dar dupa ce elevii antrenorului Arthur Melo si-au dat drumul la joc, diferenta de valoare a devenit evidenta. Dupa câteva minute de tatonari oaspetii au deschis scorul în minutul 5, când Burcacel a interceptat o minge pierduta de Paulo Faria si a înscris lânga Carlao iesit în întâmpinare. Golul a trezit gazdele, care pâna atunci se complaceau într-un joc moale si au început sa asedieze poarta lui Constantin. Câteva minute apararea oaspetilor a reusit sa faca asalturilor, dar totul s-a rupt în minutul 13, cu ghinion pentru Moldocor, când City’us a reusit doua goluri, unul dupa altul: Nuno Miguel la capatul unei actiuni personale si Paulo Faria din apropiere dupa o pasa primita de la Paulo Ferreira. Nemtenii au acuzat puternic socul, nu si-au mai revenit în minutele urmatoare, si în minutul 19 Paulo Ferreira a majorat scorul la 3-1, dintr-o lovitura libera fara zid de la 7 metri, acordata la al saselea fault a echipei oaspete.

Repriza a doua s-a desfasurat în nota de usoara dominare teritoriala a oaspetilor, dar care nu au reusit sa pericliteze cu adevarat poarta lui Carlao. În schimb City’us s-a dovedit deosebit de periculoasa pe contraatac, în munutul 27 Kacso a marcat singur cu poarta goala la un contraatac purtat de Paulo Faria, iar peste trei minute a venit rândul lui Paulo Ferreira sa înscrie din apropiere. Peste un minut S

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 45 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 42 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°