Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haine pentru ierni geroase

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 ianuarie 2008 ·

La temperaturi cu mult sub zero grade Celsius, o canadiană în culorile verii este şi eficientă, şi modernă Sursa: NorthFoto

Una dintre dilemeledoamnelor cocheteeste cum să fii lamodă când iarnaeste geroasă şi cuninsori abundente.Poate te întrebi cum poţi avea unstil propriu, când toată lumea pareîmbrăcată la fel, cu geacă saupalton, pantaloni în culori închiseşi cizme negre sau maro.

Tricotajele voluminoase şipurtarea mai multor haine în acelaşi timp sunt soluţiile recomandatede cotidianul britanic„The Times“. Iar culorile te potscoate în evidenţă.

Materiale călduroase

Paltonul din lână, la care apelamcu succes în iernile trecute,nu mai este de-ajuns pentru a teîncălzi.„Canadiana este singura carepoate face faţă temperaturilor subzero grade C şi este potrivită uneiţinute de zi cu zi. Matlasată saudublată, din fâş impermeabil,haina canadiană poate avea oriceculoare. În cazul gecilor, esterecomandat fâşul, iar în cazulpaltoanelor, lâna. Din păcate, chiardacă este tratată, lâna rămâne unmaterial care se udă şi nu poate fipurtat în timpul ninsorii“, afirmăcreatoarea de modă Liza Panait.Materialele tratate sunt inovaţia acestui sezon. Astfel, putemachiziţiona o haină voluminoasă,care pare deosebit de grea, dar înrealitate este uşoară şi confortabilă.

Avantajul suprapunerii

„Iarna este un anotimp dificil,chiar dur. Din acest motiv esteimportant să ne simţim confortabilatunci când ieşim dincasă. Nu contează că avem treipulovere, haină şi vestă, toate unapeste alta, dacă materialele suntbine alese, nu vom fi încătuşateca într-o armură“, continuă LizaPanait.Şi cotidianul britanic „TheTimes“ ne recomandă să purtămmai multe haine în acelaşi timp.Ideea este să lăsăm la vedere opărticică din fiecare piesă vestimentară.

Astfel putem avea o bluză cumâneci lungi, pe deasupra unpulover cu mâneci t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 7 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°