Sunt personaje angrenate de multă vreme într-un sistem bine pus la punct, sunt oameni dependenţi de relaţii complicate, dar sunt şi lacomii, veşnic nemulţumiţi de veniturile şi bunurile acumulate.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu pare să facă parte din prima categorie, a celor care ştiu din prima parte a anilor post-decembrişti unde să se plaseze, cu cine să se împrietenească, cum să se mute de la Asirom Dâmboviţa la Judecătoria din Târgovişte şi mai apoi la Curtea de Apel Bucureşti. A învăţat de foarte tânără de cine să se apropie pentru a se aşeza mai cofortabil în fotoliu, cu cine să meargă la petreceri, pe cine să servească şi ce să ceară în schimb. Procurorii anticorupţie susţin că Veronica Cîrstoiu a primit, în mai multe tranşe, peste un million de euro pentru a-i ajuta pe câţiva amici ai amicilor ei să obţină soluţii favorabile în instanţă. Judecătoarea nu a lucrat singură, l-a implicat şi pe fiul ei, după tradiţia mafioţilor care preferă să lucreze în familie, cu riscul să-şi expună copiii, decât să împartă cu străinii, în care oricum nu se pot încrede la fel de mult. În plus Veronica Cîrstea s-a bazat bineînţeles şi pe câţiva dintre colegii ei, flexibili şi nemulţumiţi de condiţia lor de oameni care trebuie să împartă dreptatea.

Dintr-o categorie ceva mai sofisticată făcea parte Florin Costiniu, pe vremea când era judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dar care era dependent de politicienii pentru care lucra, de pildă de Cătălin Voicu, fost senator PSD, care se lăuda că în trei ani “face toată reţeaua din România”, dacă va fi numit ministru de Interne, adică transformă toate instituţiile de menite să pună în aplicare legea în propria sa reţea politică. Florin Costiniu nu era doar unul din instrumentele fostului senator, prin care acesta rezolva problemele cunoscuţilor săi cu mulţi bani şi speriaţi de închisoare, ci şi magistrat