Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Bahmuţeanu s-a prezentat la procesul de divorţ într-un tricou roz pe care scria "taxează bogaţii": "Domnul Prigoană vrea o fată de 18 ani, am primit semnale că vrea să se căsătorească! Îi transmit să-şi bage minţile în cap"

Publicat in Cancan, miercuri 12 septembrie 2012 · ·

UPDATE 10:10 Adriana Bahmuţeanu ieşit de la tribunal după aproximativ o oră. A spus că Prigoană nu s-a prezentat la proces, dar şi-a retras cererea pentru obţinerea custodiei copiilor minori. Astfel, cel puţin până la pronunţarea divorţului, Maximus şi Eduard Gabriel vor rămâne alături de mama lor.

"Sper ca domnul Prigoană să accepte consilierea psihologică pe care ne-au sugerat-o astăzi pentru că trebuiesă fim părinţi mai buni. Există şi cursuri de parenting şi sunt consider că până acum nu am fost părinţii ideali. Desigur că mi-aş dori să facem sărbătorile de iarnă împreună, în familie, în mai puţin de o lună este şi ziua lui Maximus, şi sper să fim împreună la acest eveniment", a declarat Adriana Bahmuţeanu, la ieşirea din salade judecată.

"Am vorbit cu avocatul lui Prigoană şi mi-a spus că acesta nu trebuia să vin în persoană la proces fiindcă e reprezentat", a mai spus aceasta.

Ora 09:00 Adriana Bahmuţeanu a ajuns la Tribunalul Sectorului 3, unde se judecă procesul de divorţ intentat de Silviu Prigoană.

"Îi transmit lui Prigoana să îşi bage minţile în cap, mi se pare penibil ca un om la 50 de ani, parlamentar cu 2 copii mici, să bage divorţ. Eu nu m-am căsătorit cu Prigoană ca să divorţez. Pur şi simplu nu înţeleg ce mi se întâmplă. Poate vrea o fată de 18 ani, am primit semnale că vrea să se căsătorească după acest divorţ. Probabil, îşi caută o soţie mai tânără.

Mi-aş dori ca domnul Prigoană să-şi crească copiii aşa cum trebuie, dar până acum nu s-a întâmplat asta. De peste o lună, nici măcar nu a trecut să-i vadă. Nu mă interesează partajul, nu avem prea multe bunuri de împărţit, iar la pensie alimentară nu poate fi vorba de prea mult din salariul lui de parlamentar, de 1.000 de euro. Am auzit că domnul Prigoană şi-a lăsat cioc şi poartă bască, vrea să fie cool. Nu cred că este o criză a vârstei, ci o criză a lui per

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 56 minute
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

VIDEO | Marius Croitoru pregătește ”tiki-taka oltenească” după revenirea la FCU Craiova FC. Prima reacție a antrenorului și obiectivul trasat

Pro Sport acum 42 minute
Marius Croitoru s-a întors, marți, 28 mai, la FCU Craiova FC! A oferit o primă reacție, noul antrenor al oltenilor precizând că obiectivul e unul singur: revenirea în SuperLiga României în vara lui 2025. ”Principalul” de la FCU Craiova FC a particip

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 5 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°