PĂMÂNTUL ISPITIT

Vezi, vatra soarelui a-ncins

Pământul ispitit în tine

Care se-nalţă dinadins

Mai sus de rău, mai jos de bine!

Nici dorul umbrei nu mai vrea Să se răsfeţe după pleoape?

Privirea ţi-e o veghe rea

Ce vrea-n lumină să mă-ngroape?

De ce să-ţi fiu mereu supus,

Pământul tău, posomorâtul?

Doar barda lunii cade-n sus

Dorinţelor să taie gâtul...

Nicio uimire, niciun gest

De împăcare nu te cheamă?

Sunt arhimedic punct celest,

Ori melc închis în el de teamă...

1979

OEDIP SINGUR

Cu unghiile-nfipte-n ochi mă zbat

Cu sânge viu pe faţa-ntunecată,

Iubirea, ca un bléstem fulgerat,

Pe frunte-n miezul nopţii mi se-arată.

Pârjol în suflet, gheţuri în cuvânt,

Sori tineri, din trecut, îmi bat în faţă,

Cu ei de mână, mă trezesc cântând

Şi toate mările din jur mă-nvaţă

Să trec aşa, orbecăind, cu paşi

De rege tânăr, blestemat de zei

Ca singur, singur, singur să mă laşi

Iubire tristă, legendar temei

Al lumii care naşte, care moare

Cu fiecare nuntă – sfânt izvor

De alte lumi mai pure, roditoare,

Un fluviu majestuos spre viitor...

1987

CĂDERE

Sub aripa solară

A fiinţei te ascund,

Să nu dai de mâl şi de prund,

De zonele joase

Unde timpul miroase

A dragoste de mucegai,

A silă de-mbrăţişări şi de rai.

Fă-mi un semn c-o să vii

Cu o furtună de ciocârlii,

C-o să mă fereci sub gene

De trestii nepământene,

C-o să mă-nchizi în priviri

Sub gratii de ore subţiri,

Sub bârne de ani trecători

Ca melancolicii sori,

Să poţi să mă vezi

Cum hohotesc în amie