Filmul „Scafandrul şi fluturele“, rivalul lui „432“ la Cannes, spune povestea unui editor la „Elle“, paralizat, care dictează un roman clipind din ochiul stâng.

Pelicula care a mers pas la pas cu „4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“ în festivaluri şi în topurile criticilor, de la Cannes până la Globurile de Aur, poate fi văzut de ieri pe ecranele româneşti. Cu el - abia al treilea film din carieră - pictorul şi regizorul Julian Schnabel (56 de ani) a obţinut premiul pentru regie la Cannes, Globul de Aur pentru regie şi Cel mai bun film străin, un BAFTA pentru scenariu şi patru nominalizări la Oscar (regie, imagine, montaj, scenariu).

Singura parte vie, ochiul stâng

Deşi tema paraliziei a fost întoarsă pe toate părţile în cinema, Schnabel a găsit o poveste nu doar originală, ci şi adevărată. Ceea ce în ficţiune ar putea fi catalogat drept suprarealist, dacă nu vecin cu science-fiction-ul, s-a întâmplat în 1996, când Jean-Dominique Bauby (44 de ani), redactor-şef al revistei „Elle“ Franţa, personaj monden cu o viaţă libertină, suferă un atac cerebral. Paralizia e completă, verdictul, „locked- in syndrom“: intactă din punct de vedere fizic, persoana e prinsă în interiorul corpului ei.

Singura parte vie şi cea care va substitui cuvinte, gesturi, e ochiul stâng. Clipind din pleoapă, cu ajutorul unei asistente care îi afişează un alfabet bazat pe frecvenţa literelor în cuvinte, Bauby dictează o carte, „Scafandrul şi fluturele“, într-un an. Volumul a apărut la Editura Robert Lafont cu doar câteva zile înainte ca autorul ei să moară, pe 9 martie 1997. A fost deja tradus în 23 de limbi, s-a vândut în peste un milion de exemplare şi urmează să apară în româneşte la Editura Humanitas, în iunie.

Camera subiectivă

Julian Schnabel te supune de la început unui exerciţiu crud. Bauby (Mathieu Amalric) e prins în