Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul dă peste jumătate din banii pentru datorii primăriilor PDL şi de 4 ori mai puţin opoziţiei

Publicat in Romania Libera, marți 18 octombrie 2011 ·

Mai mult de jumătate din fondurile repartizate de Guvern pentru plata datoriilor şi acoperirea cheltuielilor curente şi de capital au fost direcţionate către primăriile conduse de PDL, unităţile administrative conduse de partidele din opoziţie primind cu până la de patru ori mai puţin din alocări.

Săptămâna trecută, Guvernul a anunţat că a transferat 66,5 milioane lei către un număr total de 300 primării cu situaţii financiare dificile, acoperind astfel datoriile acestora, precum şi cheltuielile curente şi de capital.

Lista primăriilor indică însă un număr total de 1.035 unităţi beneficiare, dintre care pentru aproximativ 550 primării conduse de PDL au fost acordate mai mult de jumătate din fondurile totale, respectiv peste 36,5 milioane lei, conform calculelor Mediafax.

Pentru PSD au fost incluse pe listă puţin peste 170 primării (care au primit cumulat aproximativ 11,5 milioane lei), în timp ce pentru PNL au fost acceptate puţin peste 135 primării (cu un total de circa 7,6 milioane lei).

UDMR a primit aproximativ 5,5 milioane lei pentru aproximativ 100 primării.

Cele mai multe fonduri destinate primăriilor PDL au fost alocate în judeţele Neamţ, Suceava, Cluj, Dâmboviţa, Timiş, Prahova, Bacău, iar cele mai puţine în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Satu Mare, Vrancea.

Primăria din Piatra-Neamţ, condusă de Gheorghe Ştefan (PDL), cea din Călăraşi, condusă de liderul filialei locale a UNPR, şi din Huedin, condusă de Mircea Moroşan (PDL), au primit cele mai multe fonduri raportat la totalul primăriilor.

La nivelul Capitalei, cele mai multe fonduri au fost alocate primăriei sectorului 2 (UNPR, 400.000 lei), urmată de primăria sectorului 5 (PSD, 350.000 lei), primăria sectorului 3 (PDL, 300.000 lei) şi primăria sectorului 6 (PDL, 100.000 lei).

Banii au fost alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.

În urmă cu două săptămâni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român condamnat în Chile pentru trafic de droguri a fost adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa

News.ro acum 2 ore
Un român condamnat în Chile la 25 de ani de închisoare pentru trafic de droguri a fost adus în ţară, la cerere, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. După un proces care a durat aproape două luni şi în care au fost prezentate o serie întreagă de dovezi print

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum 18 minute
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 3 ore
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Parlamentul de la Chişinău a denunțat oficial „genocidul” rusesc din Ucraina. Partidele opoziţiei proruse au boicotat votul

HotNews acum 2 ore
Parlamentul Republicii Moldova a denunţat joi invazia Rusiei în Ucraina drept un „genocid”, cu referire la tratamentul aplicat de Moscova copiilor din zonele ocupate, dar partidele de opoziţie favorabile Moscovei din cadrul adunării au refuzat să pa

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 2 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 3 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Iaşi: Intervenţie în premieră în România. Un copil a fost operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri

News.ro acum 2 ore
O intervenţie în premieră în România a fost realizată de medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi care au operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant de 10 centimetri un copil de 12 ani.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 3 ore
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, în dosare de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni prevăzute de Codul Vamal, contrabandă şi exercitarea fără drept a unei profesii

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, fac vineri 40 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals, înşelăciune, contrafacere, infracţiuni pre

Vremea

București
acum

27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

24°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°