Un imbecil oarecare, respectuos şi la locul lui, are toată simpatia mea. Prostia - chiar în forma ei patologică - nu mă deranjează. Mă scot din sărite imbecilii cu iniţiativă. Pastorul din Florida e unul dintre ei. E cel mai recent exemplu că amestecul imbecilităţii cu iniţiativa poate fi letal.
Ce mare lucru s-a întâmplat, la urma urmei? A pus pe foc o carte, adică nişte celuloză: asta e vocea nărozilor blajini, mirat-împăciuitori. Nu, Coranul nu e o carte oarecare. Coranul e simbolul unei religii cu peste un miliard şi jumătate de adepţi, e simbolul unui mod de viaţă. Coranul e cuvântul lui Allah, revelat ultimului profet, Mahommed. E un obiect sacru, care trebuie tratat cu bunăcuviinţă. Înainte de a-l atinge, mă spăl. Îl răsfoiesc cu mâna dreaptă (stânga e considerată necurată), nu-mi aşez scrumiera deasupra lui, îl păstrez cu grijă. Cu aceeaşi grijă păstrez Sfânta Scriptură sau Tora. Nu respect nişte hârtii în ferecătură, ci respect credinţa unor oameni.
Când e vorba despre islam ("supunere") emoţiile opiniei publice sunt pe măsura confuziilor. "Islam" e religia. "Islamic" e adjectivul care desemnează ceva ce ţine de islam. "Islamist" e un peiorativ şi se referă la fundamentalismul (integrismul) islamic, mai ales în formele lui teroriste. Credincioşii islamului se numesc musulmani, de la aceeaşi rădăcină (s-l-m) care dă cuvântul "muslim", dar şi "islam", ca şi "salam" (pace, salvare). Unii îi mai numesc pe musulmani mahomedani, termen nu tocmai corect, fiindcă ei nu îl adoră pe Mahommed (considerat un simplu om, nu un Fiu al lui Dumnezeu, ca Iisus Hristos), ci îl adoră pe Allah. Mai departe, ca să ne clarificăm, înainte de a ne da cu presupusul: substantivul arab nu defineşte o etnie (ca, bunăoară, român), ci acoperă o mulţime de etnii care vorbesc aceeaşi limbă. Nu toţi arabii sunt musulmani, există - de pildă - şi arabi creştini. După cum nu toţi