Ultimul romantic Deschid cartea la intimplare si citesc (pag. 16): ..."orasul acesta linistit si trist parea ca-si doarme somnul de veacuri pe malurile riului milos de un albastru sters. Sub cerul senin, de inceput de toamna, zidurile albe ale bisericilor sclipeau, iar aurul turlelor si al mestecenilor plingatori scinteia." La pagina urmatoare: "Nori cenusii pluteau agale pe cer, plutele lunecau domol spre Ladoga, plutasii se strigau alene unii pe altii; pe limba de nisip de mai jos de pod, fetele puneau tacute inul la topit - in rastimpuri incepeau sa cinte, si iarasi amuteau; (...) In fiece zi de sarbatoare se trageau clopotele. Dangatul lor se revarsa ca o lava navalnica si clocotitoare, trezind somnul secular, si facea sa vibreze, sa sclipeasca si sa scinteieze vazduhul rece, incremenit. Si din nou se lasa toropeala peste marea de acoperisuri, de clopotnite si de livezi desfrunzite." Las foile sa se miste in voia lor. Apar fruntea lata imprejmuita de o tunsoare scurta, aproape cazona, sprincenele hotarite, nasul puternic. Buzele potrivite, aproape delicate, privirea acut nostalgica dezic asprimea clara a trasaturilor, asprimea banuita a omului. Aceeasi seriozitate la 13 ani, intr-o imagine ce mi-l reaminteste pe copilul Enescu, la 21 de ani alaturi de o fetita, mai tirziu, la 24-26 de ani, in costum "european" sau cu haina si sapca albe, rusesti. Mult mai tirziu, la 46 de ani, in California, rezemat de un arbore secular, aproape de final - singur ori linga sotie, pe mal de lac elvetian. Am vrut sa-i ascult muzica. Mi-au venit la indemina citeva preludii. Evit acum Concertul nr. 2, Rapsodia pe o tema de Paganini. Muzicile prea cunoscute, mult difuzate, ajunse pe ecrane leitmotiv de love story nu ar "traduce" fidel nostalgia sufletului departat de "livezile de visini stropite cu lapte", de primaverile in care liliacul era asteptat "sa infloreasca din zi in zi". Cin