FINANCIAL TIMES
* Morgan Stanley încearcă să evite tăierea ratingului
James Gorman, directorul executiv al Morgan Stanley, a purtat discuţii cu reprezentanţii Moody's în încercarea de a menţine ratingurile băncii şi de a evita retrogradarea, care ar putea diminua capacitatea instituţiei de a cumpăra restul pe care nu-l deţine la societatea de brokeraj Smith Barney, aparţinând Citigroup, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Morgan Stanley controlează 51% din Smith Barney şi deţine o opţiune prin care îşi poate majora participaţia la 65%.
* Irlanda scoate la licitaţie licenţa Loteriei
Guvernul de la Dublin vinde licenţa Loteriei naţionale, pe termen lung, care a fost deţinută de Oficiul Poştal irlandez din 1987. Licenţa va fi oferită pe un termen de 20 de ani, iar Trezoreria speră să obţină din această tranzacţie 400 - 600 de milioane de euro.
* Obligaţiunile spaniole, afectate de o cerere slabă
Costurile de împrumut ale Spaniei au crescut ieri, pe fondul unei licitaţii dezamăgitoare, emisiunea de titluri umând unei serii de măsuri de austeritate menite să reducă deficitul bugetar al ţării cu 27,3 miliarde euro, în 2012.
Guvernul de la Madrid a vândut, miercuri, titluri de 2,6 miliarde euro, nivel apropiat de ţinta minimă avută în vedere.
WALL STREET JOURNAL
* BCE avertizează în privinţa inflaţiei
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, este îngrijorat că zona euro va avea o inflaţie prea mare anul acesta, avertizând că există un risc de creştere a acestui indicator. BCE a arătat că va inteveni pentru stoparea inflaţiei, dacă va fi necesar.
* Burger King a revenit pe profit
Lanţul american fast-food Burger King Holdings Inc. a revenit la profit în ultimul trimestru din 2011, pe fondul reducerii cheltuielilor.
Burger King a raportat un câştig de 29,4 milioane de d