Scriitorul politicos , cum, cu o formulă memorabilă, l-a caracterizat Mihai Zamfir în Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (I) , n-a fost suficient de politicos, totuşi, spre a nu deranja cenzura comunistă.

O parte din activitatea sa publicistică târzie a fost dedicată stărilor de lucruri din Basarabia, înainte şi după Unirea din 27 martie 1918. Ioan Adam, editorul şi exegetul (de lungă durată) al scriitorului, semnalează faptul că, la reeditarea din anii ’80, titlul unuia dintre articole, În Basarabia, n-a putut fi menţionat nici măcar la sumarul textelor neincluse în volum, cu toate că era vorba de o ediţie critică. Recuperarea acestui capitol din activitatea scriitorului se impunea, deci.

La drept vorbind, definirea textelor din ediţia de faţă drept „publicistice” nu este întru totul exactă. Sunt texte de mari dimensiuni, publicate în mai multe numere de ziar succesive. Celor 4 articole dedicate Basarabiei, editorul le-a adăugat şi două texte despre Bucovina (între care... o poezie!), fără legătură cu activitatea de trimis al guvernului român la Chişinău, a lui Duiliu Zamfirescu, precum şi postfaţa autorului la cea de-a V-a ediţie a Vieţii la ţară. Decizie discutabilă, căci ţine mai degrabă de voinţa editorului decât de cea a autorului. Justificarea acestor adaosuri este caracterul inedit al textelor sau, în cazul postfeţei, împrejurarea de a fi fost cenzurată în trecutul regim. Deşi intitulată În Basarabia, ediţia este, în consecinţă, mai degrabă una de tip Duiliu Zamfirescu necunoscut şi/ sau cenzurat.

Ceea ce n-o face mai puţin interesantă. Dimpotrivă. Astfel grupate, cele 6 texte despre Basarabia şi Bucovina ne deschid o cale de acces către concepţiile politice ale scriitorului, în timp ce postfaţa ultimei ediţii antume a romanului Viaţa la ţară (tipărită de Duiliu Zamfirescu spre a-i servi drept „testament literar