Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serialele de sîmbătă

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 iunie 2005 ·

Să încep cu începutul. Am auzit întîi ceva despre Elliott Ness, despre Răzbunătorii şi despre Sfîntul cu Roger Moore. Am auzit doar, pentru că pe vremea aceea nu stăteam seara să mă uit la filme. Am însă în memorie cum se vorbea de ele ca despre nişte lucruri mari. Era în plină perioadă comunistă. Primul serial pe care l-am şi văzut şi mi-aduc aminte de el, a fost Invadatorii cu personajul principal David Vincent. Era, din cîte îmi amintesc, un film cu nişte extratereştri care arătau exact ca oamenii, cu arme curioase pe care le puneau la ceafă. Indivizii se infiltrau încet-încet în lumea noastră (bună idee de scenariu). Apoi au urmat alte seriale de sîmbătă seara, mai bine cunoscute. De exemplu, Mannix cu Mike Connors, din care mulţi ne mai amintim foarte bine şi muzica. Fredonînd acea melodie, ne băteam între noi la şcoală (ne dădeam pumni exact ca în Mannix). De Colombo nici nu mai vorbesc (s-a şi reluat în ultimii ani). Stăteam cu gura căscată la raţionamentele lui. A mai fost un serial cu Tony Curtis şi Roger Moore. Apoi, Kojak despre care se zice că-i plăcea şi lui Ceauşescu. Zîmbetul ironic şi celebrele bomboane pe băţ îi fermecau pe adulţi şi pe copii deopotrivă. O bună perioadă, tot sîmbătă seara s-au transmis western-uri, cu John Wayne, Henry Fonda şi alţi clasici ai genului. De fapt, erau cel mult două ore la fiecare sfîrşit de săptămînă pe care eram foarte

supărat dacă le pierdeam. Şi ca mine cred că foarte mulţi alţii. O rază de Occident în noaptea noastră comunistă. Mai erau seriale pentru copii duminică dimineaţa, de exemplu Doctory cu a sa maimuţă Judy şi cu bărcile lui cu elice deasupra apei. Prin anii '80 a apărut un alt gen: Om bogat, om sărac şi apoi Dallas, care au făcut, de fapt, trecerea spre telenovelele actuale. Cred că bucuria de atunci de a vedea un film la televizor a dispărut. Astăzi, concentrarea se risipeşte. Mai o reclamă,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°