Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Traficanţii de ţigări din PF I sunt atenţionaţi de vameşi

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

Dacă vameşii se mai pot înşela, de Sid nu scapă nimic. Câinele lup antitabac, specializat în depistarea ţigărilor ascunse, cu care a fost înzestrată vama Porţile de Fier I, în urmă cu un an de zile, pare că ar avea alergie la tutun. Găseşte cartuşele de ţigări, până şi în cele mai ascunse cotloane ale maşinii. În vârstă de un an şi jumătate, Sid este unul dintre angajaţii-model ai vămii Porţile de Fier I. Are la activ numeroase capturi importante, în lupta cu traficanţii de ţigări. Dă cu gheara spre locul în care simte mirosul de tutun şi îşi aşteaptă nerăbdător instructorul. Bucuria pe care o manifestă la vederea fiecărui pachet de ţigări ascuns este imensă. Pare un copil care şi-a găsit jucăria ascunsă pentru multă vrerme. De fapt, face parte din familia instructorului său. ”Este o relaţie specială, întrucât eu l-am preluat, eu l-am dresat cu ajutorul colegilor din Ungaria şi stă în permanenţă cu mine. Face practic parte din familie. Nu ştiu dacă se poate spune că este neapărat greu, însă este o muncă ce necesită răbdare şi, de asemenea, se desfăşoară în timp. Ne-a trebuit cam trei luni de zile ca să parcurgem paşii de dresaj pentru Sid”, ne povesteşte inspectorul vamal.

Îi place să fie mângâiat 

Sid este unul din cei trei câini aduşi de Vamă din Ungaria. S-a ataşat repede de stăpân, dar a şi fost bine instruit în depistarea ţigărilor ascunse. După cum ne spune instructorul său, vameşul Florin Moţăţăianu, recompense pentru munca depusă sunt chiar pachetele de ţigări pe care le descoperă. “Primeşte mângâierile de la mine şi, bineînţeles, captura reprezintă recompensa lui. Se bucură foarte mult, atunci când găseşte captura, pentru că aşa a fost învăţat: să se joace cu ţigările pe care le găşeşte. E foarte bucuros în momentul respectiv”, ne spune inspectorul vamal.  

Nu scapă nimic de el

Majorarea preţulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 13 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°