prezent şi perspective Sigur, puteam găsi un titlu mai bun. De exemplu "Unele aspecte actuale în fenomenologia seminarului", sau, cu aer de Sorbona, "Seminal şi Seminar - sincronicitate în unicitate". Fireşte, pentru uzul publicului rural e suficient un "Seminar De Gravide şi FILM. La Căminul Cultural - 15.000 lei". Totuşi, din respect pentru acest tip de manifestare se cuvine să încep în Seminară, limbă pe care am început a o deprinde, astfel încît să mă pot înţelege cu indigenii din Seminaria - un teritoriu în care lumea trăieşte din vorbit (şi din frigăruile de la cocktailul de după, să nu uit). Aşadar, cum ar spune unul dintre localnici, "abordarea holistică a seminarului presupune o cercetare interdisciplinară, aplecată în primul rînd asupra construcţiei simbolice suprapusă tranzacţiei semnificantului". Sau nu. Dar să nu vă irosesc vremea: adevărul e că am fost la prea multe seminarii anul acesta. Atît de multe încît sînt sigur că, la fel ca soldaţii americani întorşi aparent nevătămaţi din Vietnam, pot spera să ies la pensie curînd, cu diagnosticul "Stres Post-Traumatic de Dizertaţie". Trebuie deci să mă descarc de experienţa dobîndită cu multă transpiraţie (seminarul prespune sacou şi cravată) şi aproape deloc inspiraţie (plictisul e de uniformă la orice seminar care se respectă). De fapt, de cînd se fac seminariile? Istoricii pretind că prima manifestare de acest gen s-a petrecut pe Munte, acolo unde Domnul l-a invitat pe Moise, la un colocviu cu tema "Păcatele Capitale - Încotro?". Ca de obicei, evenimentul s-a transformat într-un monolog şi era cît pe ce să aibă soarta tuturor celorlalte de după el, adică să rămînă fără nici un rezultat. Numai că Moise şi-a notat tot, iar expunerea cam lungă a Celui de Sus ( 2h 30', cu pauză de cafea) s-a transformat în zece slide-uri din piatră, folosite şi astăzi în prezentări de cel puţin trei multinaţionale din b