Un al şaselea cadavru a fost găsit la Espoo, la periferia oraşului Helsinki, iar acesta este al autorului atacului armat produs ieri dimineaţă într-un centru comercial, au declarat anchetatorii finlandezi, care se orientează spre o dramă de ordin sentimental, transmite AFP. Sursa: Reuters Patru persoane au fost ucise în atacul de la centrul comercial din Espoo, trei bărbaţi şi o femeie, aceasta fiind o nouă dramă pentru Finlanda, afectată deja de două atacuri armate comise în licee.
Agresorul şi-a ucis iubita
O a cincea victimă, găsită la prânz, după ce fusese împuşcată mortal, este fosta parteneră a suspectului în cazul atacului armat de la centrul comercial, au declarat anchetatorii, în cadrul unei conferinţe de presă. Poliţia consideră că atacul este legat de motive de ordin privat.
Potrivit presei finlandeze, fosta parteneră a suspectului lucra la galeria comercială unde s-a produs atacul, iar suspectul avea interdicţie legală de a se apropia de aceasta.
Criminalul este din Kosovo
Presupusul atacator este Ibrahim Shkupolli, un bărbat în vârstă de 43 de ani, originar din Kosovo, era deja condamnat pentru violenţe comise cu ajutorul armelor, a declarat Jyrky Kallio, comisar în cadrul poliţiei din Espoo, care a publicat o fotografie a suspectului.
Atacul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10.00 (10.00, ora României), la primul etaj al Sello, un mare complex comercial din Espoo. Potrivit presei finlandeze, agresorul, îmbrăcat în negru, era înarmat cu un pistol cu gloanţe de calibru 9 milimetri.
Cazuri precedente
Finlanda a fost deja traumatizată de alte două atacuri mortale în ultimii doi ani. În noiembrie 2007, un tânăr de 18 ani a ucis opt persoane într-un liceu, apoi s-a sinucis. În septembrie 2008, un student de 22 de ani a ucis zece persoane tot înt