Convingerea că ar exista în om o nevoie congenitală de a produce suferinţă în jur şi de a se delecta pe marginea ei constituie miezul ideatic al montării lui Purcărete şi este construită imagistic şi coregrafic, sub pretextul unor rememorări de călătorie, în diverse forme (brut-naturalist, inventiv-suprarealist) şi în grade diferite, de la consumul canibalistic al organelor de copii, la tratamentul abuziv al unei prostituate de lux în travesti.
”Exerciţiile scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift” (subtitlul montării ”Călătoriile lui Gulliver”), semnate de Silviu Purcărete, produse la Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu (interpretare şi mişcare scenică, organizare scenică ireproşabile) au fost prezentate la Festivalul Internaţional de la Edinburgh (2012) şi acum la Iaşi în cadrul FIE (Casa de Cultură a Studenţilor, 20-21 iunie 2013). Spectacolul exhibă într-o ordine graduală violenţa umană, parcurgând registre diferite ale grotescului (hilar, bizar, caricatural). Iniţial, relatarea unei călătorii în primitivitate – Houyhnhnms -, sensul temporal ascendent ţinteşte de fapt contemporaneitatea, yahooii, fiinţele umane, chiar secolul al XXI-lea. Prilej pentru a reactualiza o reprezentaţie despre natura umană.
În ceea ce priveşte societatea contemporană, memorabil este dansul yahooilor, o veritabilă orgie a violenţei. Corporatiştii, docili la început, îşi savurează oul fiert cu sare pe diplomat în pauza de prânz, dar ajung treptat să se dezlănţuie în manifestări ale violenţei ingenios lucrate regizoral şi coregrafic, de nedescris. Spectacolul are momente extrem de vizuale şi e dificil de redat în cuvinte. Cu atât mai mult cu cât nu este un spectacol propriu-zis, ci un colaj de imagini şi momente, legate prin vocea narativă ce se face auzită prin personajul Gulliver, matur sau copil. Dintre imaginile indite, aş mai aminti folosirea marionetelor umane. Aici