Piata de fuziuni si achizitii (M&A), care a depasit 3,3 mld. euro in primul semestru, valoare cu 150% mai mare fata de aceeasi perioada din 2007, va continua in aceeasi linie ascendenta in a doua jumatate a anului, este de parere Ioana Filipescu, director
"Nimic nu ne lasa sa credem ca a doua parte a anului va fi altfel decat prima. Chiar si pietele internationale dau semne de calmare, iar fondurile prezente pe piata au bani pentru achizitii", spune Filipescu.
Principalele sectoare care se asteapta sa genereze tranzactii in a doua jumatate a anului sunt energia, bunurile de larg consum, telecom-ul, media sau serviciile. Astfel, de la inceputul anului au fost semnate 83 de deal-uri, fiind consemnate si primele achizitii realizate de companii autohtone in strainatate.
"Nu toate tranzactiile care au ca tinta de preluare o companie romaneasca au ca achizitori companii straine. Din totalul de 83 de tranzactii, 46 au avut cumparator strain, 37 au avut cumparator roman, iar 6 companii locale au preluat o societate din alta tara. Totusi, valoric vorbind, achizitiile straine in Romania au avut o pondere mult mai importanta, ca si in anii trecuti, 2,98 miliarde de euro", spune Filipescu.
Investitorii financiari interesati mai ales de domeniul constructiilor si de IT au generat 42% din valoarea tranzactiilor de M&A, valoare similara cu cea inregistrata anul trecut.
Pe de alta parte, exit-ul realizat de Global Finance din reteaua LaFourmi a marcat iesirea definitiva a firmelor de private-equity din retailul generalist.
Real estate-ul a continuat sa fie cel mai dinamic segment al economiei, astfel ca in ciuda unei perioade de reticenta resimtite la inceputul anului, valoarea fuziunilor si achizitiilor a depasit 1 mld. euro, respectiv 34% din totalul activitatii de M&A din aceasta perioada.
Incluzand preluarea de catre Enel