Un film de atmosfera lung, concentrat pe detalii neimportante dar semnificative si pe speranta abastracta a plutirii, Calatoria balonului rosu e neconvingator pentru ca nu vrea sa convinga de nimic. Filmul place multora, dar cu rezerve; place intristator, obositor. Suzanne (Juliette Binoche), mama singura, artist papusar, catre Song (Song Fang), chinezoaica studenta la Film, noua bona a lui Simon, baiatul de 10 ani al Suzannei, despre un scurt-metraj de-al lui Song: „filmul tau are o calitate abstracta. Imi aminteste de...". Asemenea momente autoreferentiale explica lung-metrajul din 2007 al lui Hou-Hsiao Hsien, Calatoria balonului rosu, descrierea unor sentimente provenite din stari de fapt fara speranta de schimbare in viitorul apropiat. Schimbarea este intrevazuta la fel de vag precum planurile din viata de zi cu zi, neindeplinite acum, nici miine, poate mai incolo, intr-un fel lipsit de conturi precise. Problemele de comunicare dintre fiu si mama, Simon si Susanne, nu se manifesta stringent. In Parisul contemporan, bonele succesive si profesoarele de pian inlocuiesc mama intr-o maniera justificata de filozofia individualismului. Separata de sotul ei, la fel de artist (scriitor impotmolit intr-un mare roman), Suzanne pregateste un spectacol de marionete, lasindu-l pe Simon in grija noii bone. Atenta si matura, Song este totusi interesata in primul rand de imaginea copilului cu balonul rosu, remanenta cinefila dintr-un scurt-metraj frantuzesc al anului 1956, Balonul rosu(regia, Alber Lamorisse). Calatoria balonului rosuincepe cu Simon urmarind un balon rosu care pluteste peste Paris. Simon il pierde din vedere, insa balonul va reaparea in momentele sale de singuratate si confuzie, la fereastra apartamentului Suzannei, in statia de metrou de unde Simon pleaca acasa, in zare. Flanind frantuzeste, Simon si Song gasesc un balon rosu desenat pe o cladire, studenta la fi