Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Patru medici de familie au fost amendaţi de Casa de Sănătate

Publicat in Adevarul, vineri 25 iunie 2010 ·

Doar ce au intrat în vigoare noile reglementări privind concediile medicale şi deja au fost descoperiţi, în Ialomiţa, primii medici care au semnat acte de concedii, fără temei legal.

Controalele desfăşurate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate(CJAS) au scos la iveală nereguli la cabinetele unor medici de familie din Ialomiţa. Astfel, doi medici din Urziceni şi alţi doi din Feteşti au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei pentru că au acordat concedii medicale fără să deţină, la dosar, adeverinţele pacienţilor de la locul de muncă.

Lacrimi şi ameninţări

Sancţiunile nu au fost acceptate fără un cor de critici sau chiar de ameninţări, din partea medicilor, în cauză. Dacă în cazul doctorilor de sex feminin, amenzile au fost însoţite de lacrimi şi plânsete, în cazul bărbaţilor lucrurile au fost „condimentate“ cu ameniţări şi contestaţii.

„Doamnele medic au fost mai slabe de înger şi au plâns pe rupte, încercând să ne impresioneze să nu aplicăm amenzile. În schimb, bărbaţii au trecut la ameninţări de genul că vor emigra în alte ţări din cauza sistemului de legi, din România, care îi îngrădeşte“, spune Mihai Geantă, directorul CJAS Ialomiţa.

Într-un final, unii medici au plătit amenda în 24 de ore, pentru a scoate din buzunar doar jumătate din sumă. Alţii, mai supăraţi, nu au plătit şi consideră aceste sancţiuni un abuz.

„Sancţiunea aplicată de CJAS este, de fapt, un abuz! A fost aplicată înainte ca ordinul respectiv să fi fost publicat în Monitorul Oficial! În condiţiile astea, se loveşte de nulitate!“, declară unul din medicii amendaţi de Casa de Sănătate.

„Sancţiunile sunt dure, dar asta a fost şi scopul lor. Să sperie medicii, pentru a nu mai acorda concedii medicale. Scopul a fost atins, pentru că numărul concediilor medicale a scăzut drastic în ultimile zile. Chiar şi eu nu am mai dat decât un concediu“, spune şi Miha

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 49 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°