Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jmenuri siliconate intre un deputaci si un doftoras

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 29 iulie 2005 ·

Aproape ca nu ne-am mirat mai deloc cand babele noastre barfitoare ne-o spus despre o cocombinatiune destul de jmenaroasa intre un doftoras care-i saf peste silicoanele de urgenta, Sta-n Mate, si un tanar deputaci mai democrat de felul sau, cu un tic ciudat, Metrica Mugila. Ei bine, in urma unui troc ca la piata, cei doi au agiuns la o intalegere reciproc avantajoasa. Sa va spunem despre ce-i vorba. Prima oara, doftorasul siliconat o facut niste magarii de ramai cu gura cascata si, daca ar fi dupa lege, nu numai ca ar zbura din functia de saf in ultima clinica a ranitilor, ci ar intra si la bulau. Pe de alta parte, in urma cu ceva timp, acelasi doftoras l-o agiutat pe tinerelul deputaci, prin niste tehnici de chirurgie cauciucata, sa i se ridice si lui obiectul si astfel o reusat sa faca vreo doi copii printre boscheti. Amu', doftorasul siliconat o venit cu palaria-n bat la deputaci sa-l agiute ca simte racoare la popou. Pe de alta parte, Mugila are un problem: cele doua mamici din boscheti ii cer pensiune alimentara. Si iaca ca astfel o pus-o ei de-un troc medico-parlamentar. Mugila o sa-l sustina pe siliconat sa ramana-n functiune iar doftorasul o sa le rezolve pe cele doua mamici, plantandu-le niste air-bag-uri marca Pamela Anderson, care sa le faca pe gagici sa uite de pensiune alimentara. Ca doar vorba aia, in doua zile de merg pe trotuarul garii obtin o gramada de bonuri de masa daca au dotarile despre care vorbeam. Asa ca, zis si facut. Doftorasul Siliconat o sa-si vada in continuare de jmenuri cu bani publici iar deputaciul o sa aiba unde-si amortiza eventualele accidente, fiind inconjurat de air-bag-uri siliconate. In plus, ca-i super-oferta, doftorasul i-o facut lui Mugila o sorpriza: o sa-i bage putin silicon si-n lobul urechii drepte, ca sa i-o mareasca oleaca. Nu de alta, dar bietul deputaci s-a saturat de cand incearca sa-si prinda urechea cu gura

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 19 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 19 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 19 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Protest al angajaților Arhivelor Naționale Mureș

Radio Mures acum o ora
Aceștia vor opri lucrul pentru o oră, începând cu ora 12.00, pentru a atrage atenția asupra salarizării inechitabile de care au parte angajații din teritoriu față de colegii lor din administrația centrală. Șef serviciu Arhivele Naționale Mureș, Mire

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°