Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul din mină, suspendat

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 octombrie 2009 ·

După mai bine de patru ore, cei 70 de mineri care refuzau să iasă din subteran la mina Lupeni, din Hunedoara şi cei 200 care nu vroiau să coboare în mină au renunţat la protest. Ortacii, nemulţumiţi de salarii, au reluat lucrul după ce sindicatele au obţinut o întâlnire cu ministrul Economiei Adriean Videanu.

"Conflictul a fost dezamorsat când minerii au aflat că directorul general Constantin Jujan şi preşedintele Ligii Sindicatelor Zoltan Lacataş sunt aşteptaţi la o întâlnire cu ministrul Adriean Videanu pentru a găsi o soluţie”, spune purtător de cuvânt al Companiei Naţionale a Huilei, Oana Stoicuţa.

Minerii din schimbul II de la Exploatarea Miniera din Lupeni au refuzat, astăzi, să intre în subteran nemulţumiţi de salariile care urmează să le primească şi de situaţia incertă din minerit.

Mina lor realizează un sfert din producţia totală a Companiei Naţionale a Huilei coeficientul de producţie în funcţie de care li se calculează salariile este sub 1, ceea ce înseamnă că vor lua mai puţini bani decât salariul normal, spun minerii.

Bugetul nu acoperă salariile

Nemulţumirile minerilor s-au acumulat în timp şi sunt legate atât de salarii cât şi de perspectiva sumbră din minerit, în condiţiile în care pentru sfârşitul anului bugetul Companiei Naţionale a Huilei nu acoperă fondul de salarii, a declarat Oana Stoicuţa purtător de cuvânt al CNH.

„Coeficientul de producţie este una dintre nemulţumiri, dar s-au acumulat şi altele în timp”, mai spune Stoicuţa.

O comisie din cadrul CNH condusă de directorul general Constantin Jujan s-a deplasat imediat în mijlocul oamenilor pentru a-i convinge să renunţe la protest şi să reintre în subteran.

ŞTIRE PUBLICATĂ LA 14:10 ŞI ACTUALIZATĂ LA 16:35

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 41 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 44 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 24 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°