Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de birocraţie: 14 semnături pe o foaie trimisă de Ministerul Finanţelor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 februarie 2011 ·

Succesiunea de semnături şi ştampile de pe majoritatea documentelor emise de instituţiile statului nu face altceva decat să acopere incompetenţa funcţionarilor din administraţie, sector din care au dispărut peste 100.000 de oameni anul trecut, dar a cărui reformă nu a schimbat nimic.

Un articol publicat ieri de Ziarul Financiar a starnit reacţii în randul foştilor funcţionari, care spun că un document emis de un minister poate avea 14 semnături, nu doar 4, cum a prezentat articolul ZF.

"Ascunderea după ştampilă e o boală veche, care nu există numai în Romania. Cu cat sunt mai multe semnături şi ştampile pe un document, cu atat cei care se ocupă de elaborarea lui sunt mai incompetenţi, pentru că fug de responsabilitate", a spus Dumitru Miron, prorectorul Academiei de Studii Economice.

El a mai spus că birocraţia este alimentată de volatilitatea legislativă şi de incompetenţa angajaţilor. Concentrarea excesivă pe redactarea şi semnarea documentelor (de cele mai multe ori, acte privesc aspecte legislative), şi nu pe probleme şi soluţionarea lor, transformă funcţionarii romani în angajaţi care, chiar dacă ar vrea să facă performanţă, nu pot, pentru că sunt îngropaţi de hartii.

"Dacă problema presupune implicaţii pe mai multe Direcţii, cum ar fi bugetul, Codul fiscal sau administraţia fiscală din cadrul Ministerului de Finanţe, atunci numărul celor patru semnături (prezentate de ZF în articolul de ieri - n. red.) trebuie să fie înmulţit cu 3, la care să se adauge alte una-două semnături ale secretarilor de stat (ceea ce înseamnă 14 semnături - n.red.)", a spus Dragoş Doroş, partener în cadrul casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen tax advisory services, care a lucrat pană în 2010 ca director general al departamentului de legislaţie impozite directe din Ministerul Finanţelor.

Vezi pagina 2

Succesiunea de semnături ş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 57 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 5 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°