Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minorităţile pun condiţii pentru a susţine Guvernul Ungureanu

Publicat in Romania Libera, joi 9 februarie 2012 · ·

Deputatul Nicolae Păun a declarat, joi, că parlamentarii minorităţilor "susţin condiţionat" Guvernul Ungureanu, condiţiile fiind creşterea pensiilor şi a salariilor din mai şi îmbunătăţirea mediului de afaceri şi că, dacă nu se respectă aceste cerinţe, sunt dispuşi să voteze prima moţiune de cenzură, potrivit Mediafax.

Nicolae Păun a făcut declaraţiile în acest sens după o şedinţă a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Deputaţii minorităţilor naţionale s-au întâlnit, joi dimineaţă, pentru a lua o decizie privind susţinerea Guvernului.

Înaintea şedinţei, deputatul Nicolae Mircovici a declarat, pentru MEDIAFAX, că există unele nemulţumiri, neîmpliniri în rândul minorităţilor naţionale pentru faptul că în coaliţie deciziile nu au fost în consonanţă cu punctele de vedere ale minorităţilor.

"Există în rândul minorităţilor unele neîmpliniri, nemulţumiri, unele decizii luate de guvern nu au fost în consonanţă cu punctele noastre de vedere. Am susţinut măsurile de austeritate, dar sub rezerva luării unor contramăsuri economice cum ar fi Legea holdingului, dar acestea nu au fost luate", a mai spus Mircovici.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale este alcătuit din 17 deputaţi.

Formaţiunile din coaliţia guvernamentală au în prezent 242 de parlamentari, după ce în şedinţa Camerei de joi dimineaţă a fost înregistrată demisia din Parlament a deputatului PDL Teodora Trandafir. În plus, senatorul UDMR Verestoy Attila este în concediu medical, iar deputatul PDL William Brânză a anunţat că, din motive familiale, nu se va afla în ţară în ziua votului.

Prin urmare, coaliţia are 240 de parlamentari care pot fi prezenţi la şedinţă.

După înregistrarea demisiei Teodorei Trandafir, Parlamentul are 463 de senatori şi deputaţi, ceea ce înseamnă că pentru învestirea Cabinetului Ungureanu sunt necesare voturile favorabile a 2

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Starea lui Florin Piersic s-a ameliorat. Spitalul Foișor: „S-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”

HotNews acum 36 minute
Ultima evaluare a medicilor privindu-l pe Florin Piersic arată o îmbunătățire a indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale, a precizat Șerban Dragosloveanu, manager interimar la Spitalul Foișor într-un comunicat de presă. Florin Piers

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°