Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Harry porneşte luni într-o expediţie spre Polul Sud

Publicat in Gandul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Prinţul Harry este aşteptat, luni, în Africa de Sud, de unde va porni spre Polul Sud într-o expediţie umanitară, organizată sub forma unei competiţii la care participă trei echipe de soldaţi răniţi - britanici, americani şi din Commonwealth (australieni şi canadieni) -, informează AFP.

Prinţul, care ocupă poziţia a patra în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, va participa cu echipa britanică la această cursă de 335 de kilometri, care va începe pe 29 noiembrie şi va dura 16 zile. Echipele participante speră să ajungă la Polul Sud în jurul datei de 17 decembrie.

Prinţul Harry, în vârstă de 29 de ani, pilot de elicopter şi participant la războiul din Afganistan, va sosi luni la Cape Town. Echipele vor porni marţi spre baza aeriană a staţiei ruse Novolazarevskai, pe ţărmul continentului arctic, unde vor rămâne câteva zile pentru a se obişnui cu altitudinea şi cu temperaturile joase.

Fiecare echipă este însoţită de un coordonator şi de un ghid polar.

Prinţul Harry coordonează asociaţia Walking With The Wounded, care strânge fonduri pentru reconversia profesională a soldaţilor răniţi, ajutându-i să îşi găsească locuri de muncă în sectorul civil.

Prinţul britanic a participat la o ceremonie organizată marţi, în Trafalgar Square din Londra, pentru a deschide seria de evenimente ce preced cursa spre Polul Sud, salutând "curajul magnific" de care dau dovadă toţi participanţii.

"Aceşti oameni vor să realizeze ceva remarcabil şi de aceea vor să dovedească tuturor că, deşi ţi-ai pierdut un picior sau o mână sau orice altceva care te face să fii invalid, poţi face totuşi multe lucruri, dacă vrei cu adevărat", a spus acesta.

"Această expediţie reprezintă o altă manieră a de reaminti fiecăruia că, deşi Afganistanul nu mai este pe prima pagină a ziarelor, trebuie să continuăm să ne exercităm sprijinul", a adăugat prinţul bri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 41 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 26 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 42 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 15 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°