Magistratii de la Judecatoria Iasi i-au condamnat ieri la cate cinci luni de inchisoare pe Remus Racila, de 23 de ani, si pe Adrian Mocanu, in varsta de 26 de ani, ambii din Iasi, pentru inselaciune. Totodata, judecatorii i-au obligat pe cei doi tineri la plata sumei de cinci milioane catre societatea comerciala Autobuzul SA din Iasi, drept despagubiri. Conform anchetatorilor, cei doi au vandut un numar de peste o mie de bilete de de autobuz nevalide, obtinand diverse sume de bani. De mai mult timp, Mocanu lucra ca tehnician la firma Geo Top SRL, din Iasi. In baza unui contract economic incheiat in 2003, firma si-a luat angajamentul de a tipari bilete de calatorie pentru SC Autobuzul SA. Mocanu a observat ca la fiecare tiparire ramane un numar mare de rebuturi. De ceva vreme, Mocanu il cunostea pe Remus Racila, angajat al firmei Autobuzul SA. Anchetatorii au aratat ca, incepand cu luna iunie 2003, Mocanu a reusit sa sustraga un numar de 1.500 de rebuturi de bilete de autobuz, pe care ulterior i le-a vandut lui Racila pentru 3.500 lei bucata. Ulterior, dupa cum au aratat oamenii legii, Racila le vindea iesenilor rebuturi pe post de bilete valabile. Totusi, la data de 29 iulie 2003, Racila a atras atentia unui ofiter din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi, care l-a identificat pe Racila. Dupa efectuarea unei perchezitii, politistul a gasit asupra lui Racila 50 de rebuturi, care urmau a fi vandute calatorilor. Totusi, judecatorii au decis ca iesenii nu trebuie sa stea dupa gratii, acordand aceste pedepse cu suspendarea executarii.
(C.N.)
Magistratii de la Judecatoria Iasi i-au condamnat ieri la cate cinci luni de inchisoare pe Remus Racila, de 23 de ani, si pe Adrian Mocanu, in varsta de 26 de ani, ambii din Iasi, pentru inselaciune. Totodata, judecatorii i-au obligat pe cei doi tineri la plata sumei de cinci mili