Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Smiley, milionar în euro la numai 30 de ani

Publicat in Libertatea, sâmbătă 21 decembrie 2013 ·

Andrei Tiberiu Maria, Smiley (30 de ani), pe numele lui de scenă, se poate aşeza liniştit la gura sobei, acum, în prag de Sărbători, căci anul 2013 a fost cel mai bănos din întreaga lui carieră. Iar dacă ar fi să numere bancnotele de euro câştigate, cu siguranţă i-ar trebui câteva zile şi ar mai chema şi ajutoare, performanţa lui profesională atrăgându-i invidia celorlalţi artişti, mai ales că unii dintre ei au reuşit cu greu să supravieţuiască pe vreme de criză. Dar toate astea au un preţ, căci Smiley abia dacă a avut timp uneori să tragă un pui straşnic de somn, pentru că are agenda de lucru foarte încărcată.

Smiley a fost înzestrat de Mama Natură cu toate calităţile pentru a fi o vedetă completă: are voce, este isteţ, frumuşel şi şarmant. În plus, banul trage la el ca un magnet, iar artistul nu şi-a prăpădit aiurea agoniseala, ci, fire economă, a strâns tot ce a câştigat în ultimii ani şi şi-a înălţat, cu 200.000 de euro, o vilă în Cernica, cea mai semeaţă din zonă, şi gândită de solist după un proiect propriu. Dar, prevăzător de fel, căci astăzi poţi fi în vârful piramidei, iar în scurt timp poţi ajunge din nou jos, Andrei a mai pus câte ceva şi la ciorap, pentru zile negre, în caz că succesul său va păli, în timp. Cântăreţul a muncit ca un ocnaş în 2013 şi nu regretă, căci acum, la sfârşit de an, când se face bilanţul financiar, el şi-a frecat palmele de fericire, deoarece a înregistrat câştiguri de un milion de euro.

Nu-i disperat să-şi găsească o iubită

Ce-i drept, nu toţi sunt din muzică, ci “doar” 600.000 de euro, restul - din alte joburi. Veniturile şi le-a rotunjit serios din numeroasele reclame pentru o companie de telefonie mobilă, (250.000 de euro), dar şi din munca sa de televiziune, ca jurat la concursul “Vocea României” ( şi ca prezentator al concursului “Românii au talent”, de unde a mai “împuşcat” în jur de 150.000 de euro. Smiley po

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 6 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°