Salariul şefului Poliţiei Române l-a depăşit cu mult pe cel al preşedintelui României. Mai precis, cu 37 de procente, după cum relatează Realitatea TV.
Astfel, chestorul de poliţie Petre Tobă a încasat în luna mai 9.234 de lei, cu peste 2.500 de lei mai mult decât şeful statului. Cei patru adjuncţi ai Poliţiei Române câştigă şi ei între 6.900 şi 8.500 de lei lunar.
De asemenea, IGP are 13 directori care încasează lunar între 5.000 - 7.000 de lei - în funcţie de vechime şi responsabilităţi. Funcţia de director adjunct este la fel de bine remunerată, deşi responsabilităţile celor 17 adjuncţi probabil nu sunt identice.
Inspectoratul general al Poliţiei are 69 de şefi de serviciu ce pot câştiga de la 3.900 până la 6.800 de lei. Cei doi adjuncţi de şef-serviciu au avut în luna mai salarii de 4.768 de lei, respectiv 6.510 lei.
Asta în timp ce un ofiţer câştigă lunar între 1.900 şi 4.000 de lei.
În fine, agenţii, adică poliţiştii responsabili direct de ordinea publică primesc lunar între 680 şi 2.500 de lei.
Salariul şefului Poliţiei Române l-a depăşit cu mult pe cel al preşedintelui României. Mai precis, cu 37 de procente, după cum relatează Realitatea TV.
Astfel, chestorul de poliţie Petre Tobă a încasat în luna mai 9.234 de lei, cu peste 2.500 de lei mai mult decât şeful statului. Cei patru adjuncţi ai Poliţiei Române câştigă şi ei între 6.900 şi 8.500 de lei lunar.
De asemenea, IGP are 13 directori care încasează lunar între 5.000 - 7.000 de lei - în funcţie de vechime şi responsabilităţi. Funcţia de director adjunct este la fel de bine remunerată, deşi responsabilităţile celor 17 adjuncţi probabil nu sunt identice.
Inspectoratul general al Poliţiei are 69 de şefi de serviciu ce pot câştiga de la 3.900 până la 6.800 de lei. Cei doi adjuncţi de şef-serviciu au avut în luna