Mesajul a fost trimis. Multumesc!

80% dintre contribuabilii rădăuţeni şi-au achitat taxele şi impozitele

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 3 octombrie 2013 ·

Economistul Silviu Ursescu, şeful Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei municipiului Rădăuţi, se declară mulţumit de nivelul de încasări la bugetul local, la finalul trimestrului III din acest an, mai exact după cele nouă luni de la startul campaniei pentru colectarea dărilor locale din acest an. „Încasările veniturilor proprii ale bugetului local la finele primelor nouă luni din acest an erau de aproximativ 80% din ansamblul bugetului municipiului, ceea ce înseamnă un nivel bun la această dată. Veniturile provin din taxe şi impozite achitate de persoane fizice şi juridice pentru clădirile şi terenurile din proprietate, precum şi pentru mijloacele de transport. Mai exact, la capitolul persoane fizice au fost înregistraţi, până la 30 septembrie 2013, circa 12.200 de plătitori, cu suma de peste 2,80 milioane de lei, iar la persoane fizice, 1.070 de plătitori cu aproximativ 4,35 milioane de lei”, a precizat economistul Silviu Ursescu.

Olărean: Sunt sigur că şi ceilalţi contribuabili se vor achita de această obligaţie

Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, s-a arătat şi el mulţumit de nivelul încasărilor şi crede că în perioada următoare, până la finele anului, şi restul contribuabililor vor trece pe la casieria primăriei pentru achitarea dărilor locale.”Doresc să le mulţumesc rădăuţenilor care au demonstrat că sunt buni contribuabili. Sunt sigur că şi ceilalţi contribuabili, persoane fizice sau juridice, din municipiului nostru se vor achita şi de această obligaţie, la fel cum au făcut şi până acum”, a precizat şeful executivului local. În primăria rădăuţeană, la Serviciul Impozite şi Taxe, este deschis zilnic un ghişeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele aglomerate se mai pune la dispoziţia contribuabililor încă un ghişeu. Programul de funcţionare al acestor ghişee este zilnic, de la orele 08.00 la 15.30.

Economist

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 4 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 8 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°