Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A rămas fără splină! Ghinioanele se ţin scai de lotul FOTE al României la hochei

Publicat in Pro Sport, luni 2 aprilie 2012 ·

Ghinioanele se ţin scai de lotul FOTE al României la hochei pe gheaţă. Accidentat grav la un meci de pregătire la Budapesta, în urma căruia a rămas fără splină, stelistul Alexandru Barbu a revenit în acest weekend la Bucureşti. Urmează recuperarea şi întoarcerea pe gheaţă!

La trei luni după incidentul care scoatea în faţă lotul FOTE 2013, atunci când Cosmin Marinescu a fost agresat în vestiar de trei colegi de etnie maghiară, naţionala de U16 trece printr-un alt moment de criză. Într-unul din meciurile obişnuite de pregătire, la Budapesta, Alexandru Barbu (15 ani) a suferit o accidentare gravă care îl va ţine în afara gheţii jumătate de an. În timpul partidei cu Drago Scorpions puştiul a primit o lovitură puternică cu mânerul crosei care l-a trimis direct pe patul de spital, medicii fiind nevoiţi să îi scoată splina. "Ne-a sunat din vestiar şi ne-a zis că se simte rău, iar când l-au dus la spital medicii au descoperit că avea hemoragie internă şi orice întârziere putea fi fatală, astfel că l-au operat de urgenţă. A trecut cu bine peste operaţie, iar medicii ne-au explicat că poate face în continuare sport de performanţă", povesteşte Gabriela Barbu, mama băiatului.

"A fost un incident nefericit. Noi am ţinut permanent legătura cu părinţii lui şi cu doctorii de la Budapesta. Costurile operaţiei au fost susţinute de asigurarea medicală, iar dacă ar mai fi fost ceva în plus plăteam noi", a declarat pentru ProSport preşedintele FRHG, Tanczos Barna, cel care a pus la dispoziţie o ambulanţă care l-a luat pe jucător de la graniţă şi l-a adus la Bucureşti.

După o săptămână spitalizare la Budapesta, Alex a revenit acasă, la Bucureşti. Încă o serie de controale, recuperare lentă după care înapoi pe gheaţă pentru noul sezon!

Ghinioanele se ţin scai de lotul FOTE al României la hochei pe gheaţă. Accidentat grav la un meci de preg

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°