Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul rozelor, între coabitare şi disoluţie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Războiul dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta nu e primul, nici ultimul în PSD. Au mai existat şi alte lupte fratricide şi a pierdut întotdeauna cel care a plecat.

Deci nu e vorba despre o rupere a PSD, cum tare mult i-ar place lui Traian Băsescu, ci despre două curente divergente: unul de coabitare cu cel care va rămâne încă doi ani preşedinte după alegerile parlamentare şi altul de opoziţie totală. Mircea Geoană a şi anunţat că nu va pleca de bună voie din PSD. Victor Ponta îşi încoardă muşchii, ştiind totuşi că nu poate lua decizii fără consimţământul greilor PSD. În spatele perdelelor de fum şi a luptei de faţadă se ascunde tronul Măreţului interes de accedere la guvernare a baronilor care s-au săturat de opoziţie.

Orice analist cu bun simţ ştie că partidul lui Ion Iliescu este un grup clientelar, format din veleitari, a cărui unic scop în viaţă este dirijarea fondurilor publice. Nimeni din Partidul Social Democrat nu are virtuţi de luptător pentru o cauză ideologică. Poate doar Ion Iliescu, ajuns la senectute. Ceilalţi nici nu s-au format pentru aşa ceva. Pentru ei vorbele lui Corneliu Coposu: “marile caractere se formează în Opoziţie" sunt grimase ale unor principii străine fizionomiei lor de îmbuibaţi ai tranziţiei. Pe ei nu-i leagă un curent doctrinar sau vreo viziune de dezvoltare a României. Pragmatismul acestora nu este vasal binelui comun, cum proclamă liderii socialişti de la tribune, simple poveşti de adormit vigilenţa, fiind doar un avatar care ascunde gurile de rechini. Se ştie că fiinţele marine trăiesc atâta timp cât există plancton, adică electorat captiv care să îi susţină.

Ce se întâmplă acum în PSD, poate fi comparat cu “Războiul rozelor". Din istorie se ştie că un rege instabil ca Henrich al Vl-lea, într-un moment de criză, incapabil să controleze pe nobilii învrăjbiţi a îngăduit începutul unui război civil, c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°