“Parisul e o carte”… multă lume spune acest lucru despre capitala Franţei. Iar un eminent critic şi istoric literar român care a trăit la Paris, Nicolae Balotă, a scris chiar o carte cu acest titlu. Parisul este în orice caz plin de cuvinte, altfel spus el poartă pe zidurile sale o constelaţie de texte şi de informaţii, de tăbliţe şi de inscripţii (uneori marcate pe plăci de marmură) prin care turiştii sau trecătorii sunt avertizaţi că în respectivele locuri pulsează un fragment din memoria culturală sau afectivă a oraşului… În total există cam 1.200 de plăci comemorative la Paris evocând oameni şi evenimente istorice. Unele texte de acest gen sună cât se poate de banal, ceea ce nu înseamnă că nu sunt de natură să-ţi taie răsuflarea. De exemplu: “Hemingway a trăit în acest imobil între ianuarie 1922 şi august 1923” (placă memorială pe strada Cardinal Lemoine, la numărul 74). Aparent modeste, dar de fapt tulburătoare, sunt şi plăcile indicând că diverşi oameni care au lăsat urme importante în istoria Franţei s-au născut în diverse case. Puţin ridicole sunt însă textele concepute de la bun început pentru a provoca o mare emoţie. Iată un exemplu: “Pe treptele acestei case s-a născut, pe 19 decembrie 1915, în condiţii de sărăcie lucie, Edith Piaf a cărei voce, mai târziu, urma să bulverseze lumea” (rue de Belville, numărul 72).

Cum spuneam, plăcile comemorative de la Paris evocă naşterea sau moartea unor oameni celebri, evenimente tragice sau fericite, revoluţii, războaie, fapte de eroism sau de rezistenţă în condiţiile ocupaţiei naziste, şi aşa mai departe… Excedaţi însă, poate, de tonul solemn al unor astfel de texte memoriale, au apărut la Paris şi unii indivizi care instalează false “plăci comemorative” tocmai pentru a ironiza existenţa plăcilor comemorative autentice. Cu câţiva ani în urmă, pe strada Bancherului din arondismentul al XIII-lea trecătorii put