Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milionari din greşeală

Publicat in Jurnalul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Un cuplu american din Kentucky a câştigat marele pot la loteria din decembrie datorită unui bilet greşit imprimat.

Rob Anderson se hotărâse să facă un cadou mai puţin obişnuit la trei persoane apropiate, în seara de Crăciun. S-a dus la Loterie, unde erau în joc peste o sută de milioane de dolari, şi i-a cerut vânzătorului să îi imprime trei bilete simple. Acesta însă a înţeles pe dos, imprimându-i un singur bilet cu trei variante. Anderson (39 de ani) a observat imediat greşeala, dar tot la fel de repede s-a răzgândit şi a păstrat biletul "greşit" pentru el. A cumpărat însă şi cele trei bilete pe care intenţiona să le dea cadou.

Anderson, care juca de 12 ani la loterie şi nu câştigase nimic, aproape că uitase de biletul "greşit". Abia pe 26 decembrie, când se publicaseră rezultatele extragerii de Crăciun, Anderson şi-a scos din buzunar biletul şi a verificat numerele câştigătoare. Nu-i venea să creadă că el era câştigătorul... Anderson şi soţia lui nu şi-au crezut ochilor când au fost invitaţi să-şi ridice câştigul de 128 de milioane de dolari (aproximativ 90 de milioane de euro). Soţii Anderson sunt şi acum şocaţi de şansa lor şi au mărturisit că nici nu s-au gândit încă ce vor face cu banii.

Un cuplu american din Kentucky a câştigat marele pot la loteria din decembrie datorită unui bilet greşit imprimat.

Rob Anderson se hotărâse să facă un cadou mai puţin obişnuit la trei persoane apropiate, în seara de Crăciun. S-a dus la Loterie, unde erau în joc peste o sută de milioane de dolari, şi i-a cerut vânzătorului să îi imprime trei bilete simple. Acesta însă a înţeles pe dos, imprimându-i un singur bilet cu trei variante. Anderson (39 de ani) a observat imediat greşeala, dar tot la fel de repede s-a răzgândit şi a păstrat biletul "greşit" pentru el. A cumpărat însă şi cele trei bilete pe care intenţiona să le dea cadou.

@N

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 39 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°