Victor Hănescu a pierdut ieri în faţa lui Gilles Simon, pe care îl învinsese acum o lună în aceeaşi fază la Roland Garros
Istoria nu s-a mai repetat în favoarea românului. Ceea ce a fost foarte bun pe zgura pariziană s-a dovedit insuficient pe iarba de la All England Club. Hănescu, prezent pentru a doua oară în carieră în turul 3 la Wimbledon, a avut parte de acelaşi adversar. În aparenţă. Pentru că de data aceasta Gilles Simon a alergat mai eficient, a anticipat mai bine, a fost mai activ la fileu, a dorit, probabil, să răzbune înfrîngerea de pe teren propriu.
Doar setul doi
Victor a început neîncrezător meciul, pierzîndu-şi serviciul de două ori la rînd şi ratînd mingi de break. Francezul a prins aripi. A avut nevoie de 25 de minute pentru a tranşa primul set în favoarea sa, 6-2. În cel de-al doilea, românul a pus mai multe probleme, a servit mai hotărît şi s-a aflat, la 5-4, la două puncte de a-l cîştiga, însă Simon a găsit resurse. Cel care a cedat a fost Hănescu, 5-7, pentru ca actul al treilea să fie încă şi mai expeditiv decît primul. Tot 6-2, dar în 22 de minute, cu acelaşi start îngenuncheat, după două break-uri ale francezului. În total, o oră şi 27 de minute la capătul unui meci în care Victor i-a fost superior adversarului doar la procentajul primului serviciu, 73% faţă de 65%, şi la media vitezei serviciului al doilea.
Simon şi-a găsit revanşa, românul rămîne cu ceea ce mai reuşise doar în 2003, la debutul pe iarba londoneză: prezenţa în turul 3. Îi aduce 29.250 de lire sterline şi îl menţine, mai mult ca sigur, în Top 30 ATP, acolo unde a pătruns recent. Cu eliminarea Soranei Cîrstea, vineri, în faţa Viktoriei Azarenka, România nu mai are reprezentanţi pe tablourile de simplu.
5 mingi de break a avut Hănescu, neconvertind nici una, în timp ce Simon a valorificat 5 din 8
Una cal