Ion Raicu, şef Serviciu în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Mehedinţi este vizat de Agenţia Naţională de Integritate deoarece, în perioada noiembrie 2009- decembrie 2010, a deţinut simultan calitatea de funcţionar public şi calitatea de experet contabil în cadrul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Potrivit inspectorilor de integritate, acesta a încălcat dispoziţiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”, se arată în comunicatul ANI.
„Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Ion Raicu, şef Serviciu în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Mehedinţi este vizat de Agenţia Naţională de Integritate deoarece, în perioada noiembrie 2009- decembrie 2010, a deţinut simultan calitatea de funcţionar public şi calitatea de experet contabil în cadrul Corpului Experţilo