Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia a ieşit doar din criza politică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 iunie 2012 ·

La Atena a fost instalat un nou guvern după opt luni de interimat. Provocările economice rămân însă uriaşe pentru noua administraţie. Sursa: REUTERS

Partidul conservator No­ua Democraţie, cel socialist Pasok şi Stânga Democrată au ajuns, ieri, la o înţelegere privind formarea unui nou guvern, după alegerile de duminică. Antonis Samaras l-a anunţat pe pre­şedintele ţării, Carolos Papoulias, că are susţinerea necesară pentru a forma un guvern "stabil, pe termen lung", alături de partidele de centru-stânga, în urma victoriei,

la limită, în alegerile de du­minică.

Samaras a declarat că Executivul pe care îl va conduce "va face tot posibilul pentru oameni, pentru ieşirea din criză". "Mâine voi cere ca noul guvern să fie format şi vom munci din greu pentru a oferi speranţă poporului", a spus el.

Stânga radicală, reprezentată de partidul Syriza, va rămâne principala voce a opoziţiei. Grecii au fost nevoiţi să se întoarcă la urne, săptămâna trecută, după ce liderii de la Atena au eşuat în formarea unui guvern de uniune naţională, în urma alegerile din 6 mai.

Incertitudinile din viaţa politică a grecilor au durat şapte săptămâni, îngrijorându-i pe liderii din zona euro, în privinţa unei posibili ieşiri din Euroland sau a contagiunii altor state vulnerabile din punct de vedere economic.

Renegocierea acordului de împrumut

Grecia se află în al cincilea an de recesiune, iar coaliţia ce va veni la putere vrea să renegocieze prevederile memorandumului de înţelegere cu FMI şi UE. Potrivit acordului cu creditorii străini, Grecia a primit 110 miliarde de euro anul trecut, iar anul acesta ar urma să primească alte 130 de miliarde de euro.

Noua Democraţie are 129 de locuri, din cele 300, în Parlamentul de la Atena, după ce a primit 50 de locuri în plus, pentru clasarea pe primul loc în alegeri. Urmează

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 48 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 24 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 43 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°