Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ipostază absurdă

Publicat in Jurnalul, marți 1 mai 2007 ·

Experienţa postdecembristă arată că judecătorii Curţii au fost propuşi şi numiţi de către partidele politice nu pentru competenţa sau integritatea lor, ci pentru a oferi o sinecură unor fosile. Cei mai mulţi judecători sunt astfel, cum ii mărturiseşte biografia, rebuturi ale regimului FSN-ist "Gardianul", unul dintre puţinele cotidiane care se mai oboseşte să treacă dincolo de comunicatele oficiale, pentru a dibui dedesubturile jegoase ale vieţii noastre politice, a dezvăluit, in numărul de vineri, 27 aprilie 2007, şmecheria prin care Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituţională, a fost declarată fecioară democratică de către CNSAS. După ce hotărase că distinsa a făcut poliţie politică, semnand delaţiuni sub numele de cod Ana, Colegiul a revenit spectaculos proclamand-o victimă a Securităţii. Argumentul care i-a convins pe membrii Colegiului - dezvăluie ziarul -ar trebui să te facă să razi in hohote, dacă nu ţi-ai aminti imediat că decizia aberantă se inscrie in crancena bătălie politică actuală. E vorba de un document eliberat de Parohia Sfantul Nicolae Domensc din Dorohoi prin care se dovedeşte că Aspazia Cojocaru a primit la botez numele de Ana. Cum delaţiunile erau semnate cu numele de cod Ana, ditamai judecătoarea Curţii Constituţionale a susţinut nici mai mult nici mai puţin că Ana nu e un nume de cod, ci chiar numele său din scăldătoare, cand, potrivit zicalei, naşul a văzut intaia şi ultima oară.

Astfel că notele informative au devenit peste noapte informări oficiale smulse de Securitate. Despre membrii Colegiului circulă legenda că s-ar pricepe cat de cat la arhivele fostei Securităţi. Sub acest semn ne-am fi aşteptat ca domniile lor să ţină cont de faptul că numele de cod al informatorului era ales de acesta (vezi cazul Mona Muscă), intr-un context de excesivă bunăvoinţă al ofiţerului de caz. Cand i s-a spus că-şi poate alege singură numele de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur

News.ro acum 19 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum

G4Media acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum. Va fi transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din oraș. Potrivit primelor informații, ard reziduuri petroliere. Nu sunt raportate victim

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Treburile casnice continuă să fie o sarcină preponderent feminină în Europa. România, Italia și Grecia – țările în care bărbații lasă casa exclusiv în sarcina femeilor

G4Media acum o ora
Poate că într-o zi diferențele salariale dintre bărbați și femei se vor reduce. Poate, cândva, mai multe femei vor ajunge în funcții de conducere. Dar cu greu se va schimba balanţa instituită de secole în cel mai puternic bastion al inegalității: vi

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 36 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum o ora
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°